Mergi la conţinutul principal

Mihail Sebastian, omagiat la liceul care-i poartă numele


Elevii au realizat prezentări în power-point despre opera scriitorului, au scris Pagini de jurnal, au întocmit Rebusuri şi au redactat Eseuri. Prezentările power point au vizat aparatul critic al operei lui Sebastian şi aspecte din biografia acestuia. Pagina de jurnal a fost realizată în spiritul jurnalului lui Sebastian, Rebusul a fost întocmit pentru a putea verifica noţiunile despre opera scriitorului, iar Eseul a urmărit relevarea funcţiei visului în opera lui Mihail Sebastian. La eveniment au participat elevii: Nicoleta Aramă, Andrei Eremia, Diana Nicoară, Claudia Mihailovici, Cristina Militaru, Alexandra Gagiu, Cosmina Mandache, Jenel Stoica, Adrian Ichim, Daniela Ciocîrlan, Marinela Iacovlev, Silviu Gheorghelău, Georgiana Rusescu, Jenica Brînză, Beatrice Stîrcu. Ei au fost coordonaţi de profesorii Raluca Voinea, Valerica Vrânceanu şi Valentina Vintilă. Evenimentul a fost marcat şi de o expoziţie de carte realizată de bibliotecara Angelica Necula cu sprijinul Bibliotecii Judeţene "Panait Istrati".
Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijnul conducerii şcolii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro