Mergi la conţinutul principal
Războiul din interiorul Pro România se amplifică

UPDATE: Tudose spune că nu pleacă din Pro România și insistă să plece Ponta

* mesajul parlamentarului european vine în contextul tensiunilor apărute la nivelul Pro România între el și Victor Ponta, după votul privind instalarea Guvernului Ludovic Orban * Ponta l-a acuzat pe Tudose că nu vrea să plece din partid pentru a nu-și pierde mandatul de europarlamentar și banii, însă Tudose a precizat că liderul Pro România nu ar trebui să îl judece ”după chipul și asemănarea sa” * Tudose a fost scos din echipa Pro România pe site-ul partidului

 

UPDATE: Războiul politic dintre europarlamentarul brăilean Mihai Tudose și liderul Pro România, Victor Ponta, ia amploare. Șeful Pro România l-a acuzat pe Tudose că nu vrea să plece din partid pentru a nu-și pierde mandatul și banii de europarlamentar, motiv pentru care Tudose a venit cu o nouă postare pe site-urile de socializare în care îi transmite lui Ponta să nu îl judece ”după chipul și asemănarea sa”. Trebuie punctat că profilul lui Mihai Tudose de pe site-ul Pro România a fost deja șters, așa cum a anunțat și presa centrală.

"O nouă minciună / petardă.. marca Vv Ponta... Cică nu plec din PRO România fiindcă astfel ,,mi-aș pierde mandatul și banii de europarlamentar”...

Acum câteva ore declara că plec la alt partid... O scurtă întrebare: câți bani a pierdut doamna Ponta când a plecat de la PSD la PRO (europarlamentar fiind)? Și cum de nu și-a pierdut mandatul? Sau toți ceilalți europarlamentari care au ,,migrat” în timpul mandatului.... Repet Victor: nu mai judeca pe toată lumea după chipul și asemănarea ta! Nu pentru toți e vorba numai despre funcții și bani... Rămân la PRO. Pleacă tu!", a declarat Tudose.

 

Știrea inițială: Mihai Tudose îl atacă dur pe Victor Ponta și îi cere demisia

* europarlamentarul brăilean Mihai Tudose s-a arătat extrem de deranjat de amenințările făcute de Victor Ponta privind excluderile din Pro România a parlamentarilor care au votat Guvernul Ludovic Orban * acesta a comparat situația cu cea în care Liviu Dragnea se impunea în fața PSD-iștilor

 

După ce liderul Pro România, Victor Ponta, a amenințat cu excluderea din partid a parlamentarilor care au susținut instalarea Guvernului Ludovic Orban, eurodeputatul brăilean Mihai Tudose a revenit cu un mesaj dur la adresa șefului său de partid. Acesta i-a cerut din nou demisia lui Ponta prin intermediul unui mesaj postat pe rețelele de socializare. Tudose a comparat situația actuală din Pro România cu perioada în care Liviu Dragnea le ordona PSD-iștilor comenzi politice.

De altfel, Tudose a afirmat că Ponta are ”școala lui Dragnea...”.

Adică: cine nu e de acord cu mine, cine nu face ce spun eu... este exclus din partid, supus oprobriului public, acuzat de trădare, înfierat, desființat etc.

Eu am avut o opinie. Un grup de colegi parlamentari au avut și ei o opinie. Care, oroare, nu a corespuns cu «părerea» liderului -unic- și -absolut-care-numai-el -are-soluții-bune. Nici eu și nici colegii mei nu am încălcat nicio hotărâre a unei structuri statutare de conducere. Nu aveam cum fiindcă acestea, structurile statutare în care trebuiau luate deciziile în aceste momente... nu au fost convocate. Am avut în schimb, ca reper absolut, opinia liderului.... Care acum spune public că dă afară fondatorii partidului (care ocupă și primele poziții de conducere în partid). Dragnea l-a exclus din PSD pe secretarul general Marian Neacșu acuzându-l că negociază cu Orban.... (acuzație nefondată, nedovedită, de un ridicol extrem). Nu cumva vi se pare că se repetă scenariul.... Pe mine m-a acuzat acum VVP de același lucru... și ieri era revoltat că eu am plecat de la guvern de frica lui Dragnea!!! El a plecat de la partid și de la guvern pe Facebook... și încă nu ne-a spus de frica cui... În condițiile în care toooooate «negocierile» duse de Victor în ultimul timp (absolut toate fiind făcute fără girul unui for statutar) au eșuat, în condițiile în care ești foarte deranjat că nici cei mai apropiați colegi din conducerea ProRomânia nu-ți împărtășesc «strategiile».... nu ai vrea tu, Victor, ca în loc să ameninți tu cu excluderi și schimbări de președinți de organizații, de excluderi de membri fondatori și oameni ce au contribuit decisiv la ceea ce e astăzi partidul... nu ai vrea tu, Victor, să-ți dai tu demisia? Ca să nu te mai deranjăm...”, a declarat Tudose.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro