Mergi la conţinutul principal

Mihai Necolaiciuc, trimis în judecată într-un al patrulea dosar

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: Mihai Necolaiciuc, în stare de arest preventiv, fost director general al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA (CN CFR), şi Viorica Olăeru, fost director al Direcţiei Economice în cadrul CNCFR SA în perioada 26 noiembrie 2001 - 10 octombrie 2003, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice, în formă continuată (66 acte materiale).

Potrivit rechizitoriului, în cursul anului 2000, România a încheiat cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) un contract de finanţare pentru realizarea "Proiectului de reconstrucţie pentru eliminarea efectelor inundaţiilor", contract ce viza reconstruirea infrastructurii afectate de inundaţiile din 2000 şi din anii anteriori. În ceea ce priveşte CNCFR SA, finanţarea s-a acordat pentru efectuarea de lucrări de reconstrucţie şi consolidare a liniilor de cale ferată în valoare de 34,3 milioane euro. Clauzele contractuale stipulau ca banii să fie utilizaţi exclusiv pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii şi pentru realizarea lucrărilor de natura celor menţionate anterior. Fondurile necesare rambursării împrumutului se asigurau de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Lucrărilor Publice şi Locuinţei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro