Mihai Neacşu are "de zece ori cei şapte ani de acasă", cum îi place să glumească cu apropiaţii, şi 50 de ani de când lucrează la radio. A participat la o misiune de salvare a unor marinari arestaţi în portul Bejaia (Africa) şi a fost la un pas de a-şi pierde viaţa în Republica Moldova, pe când era corespondent la Chişinău, dar dacă ar avea şansa să dea timpul înapoi, tot meseria de jurnalist ar alege-o.
E brăilean, mai exact din comuna Bărăganul, dar cei mai mulţi ani i-a petrecut la Iaşi, în studioul de radio. Aflat la pensie de un an şi jumătate, astăzi colaborează cu "Radio România Antena Satelor", după ce mai bine de 45 de ani a făcut materiale pentru "Radio România Actualităţi".
A absolvit Facultatea de Filologie, secţia Stilistică, în anul 1968. "Secţia Stilistică era cea care pregătea atunci jurnalişti, dar nu se putea spune «Facultatea de Jurnalism» sau secţia de Jurnalism, pentru că apăruse Ştefan Gheorghiu cu «Facultatea de Jurnalism» pe bază de dosar politic. Noi eram la facultate pe bază de talent sau de pasiune. (...) În anul 3, am început să lucrez la Radio Iaşi. În timp ce colegii mei băteau mingea pe stadion, eu făceam materiale pentru radio (...) Primul interviu pe care l-am realizat şi difuzat pe radio a fost cu Ion Stan Pătraş, realizatorul Cimitirului Vesel de la Săpânţa. A urmat cu Henri Coandă, în 1970, cu Nadia Comăneci, cu Otilia Cazimir, după cum aveam să fiu realizatorul ultimului ei interviu înainte de a muri. Seara reparam difuzoare, iar ziua mergeam pe teren cu colegii. «Făceam» 8 judeţe", şi-a amintit Mihai Neacşu de debutul său în presa audio-vizuală.
După absolvirea facultăţii, a fost angajat la radio în Iaşi. Pe parcursul carierei sale, de jumătate de secol, a avut parte de experienţe unice, unele care l-au speriat, altele care l-au făcut să îndrăgească şi mai tare jurnalismul şi oportunităţile pe care i le-a oferit această meserie. Şi le aduce aminte pe toate, cu date exacte. "Pe 12 ianuarie 1985, printr-un ordin apărut brusc, din cabinetul 2, toate studiourile teritoriale au fost închise. Eu eram în concediu pentru câteva zile. Dau drumul dimineaţa la radio, nu aud Iaşiul, dau pe Cluj, nu aud Clujul. Sun un prieten de la Galaţi şi am întrebat ce se întâmplă. Mi-a zis că e economie de energie, noi nu mai emitem acum. Ce se întâmplase, de fapt? Era 12 ianuarie. Cu două săptămâni în urmă, în seara de Revelion, Radio Târgu Mureş, care emitea în limba maghiară, a transmis un material «Cizma şi cizmarul» în limba maghiară. Aluzia era foarte clară. Cine era «cizmarul»? Ceauşescu, el a fost ucenic-cizmar. Ecoul acestei întâmplări a ajuns la cabinetul 2 abia în 12 ianuarie. A ajuns la ora 11 ziua, iar la ora 12 ziua toate radiourile erau închise. Nu am mai emis 5 ani. Ziarele lucrau, însă s-a întărit cenzura foarte tare şi acolo. Pentru noi a fost şocul mare", ne-a povestit Neacşu despre soarta radioului în perioada comunismului. În cei cinci ani de pauză totată, a fost nevoit să lucreze la Poştă, pentru că "aşa veniseră ordinele de sus". După căderea comunismului, posturile teritoriale de radio şi-au reluat transmisia, iar Mihai Neacşu s-a întors în studioul ieşean.
A participat la o misiune de salvare a 22 de marinari arestaţi într-un port din Africa
Câţiva ani mai târziu, avea să se inaugureze canalul Rin - Main - Dunăre. După ce jurnalistul a stat de vorbă cu Traian Băsescu, care pe vremea aceea era ministrul Transporturilor, la final nu a ezitat să-i ceară şi o favoare actualului preşedinte al ţării. "Se întâmpla prin 1992. După ce mi-a dat declaraţia de care aveam nevoie, l-am întrebat pe Traian Băsescu dacă poate să ne dea şi nouă două-trei locuri pe un vapor care se duce în lume. Mi-a zis să vin cu hârtie semnată, să fie totul oficial şi legal. Pe 10 noiembrie plecam din Constanţa cu nava «Caransebeş», construită la Galaţi", şi-a adus aminte bărbatul. Cu opriri la Izmir (Turcia), Pireu (Grecia), Gibraltar, traversând canalul Mânecii, într-un final nava a ajuns la Rotterdam. "Canalul Rin - Main - Dunăre pleca de la Rotterdam la Galaţi, numai că noi am mers pe mare. La întoarcere, chiar în ziua de Crăciun, în loc să mergem de la Gibraltar la Pireu, primim radiogramă să ne abatem la Bejaia, pe malul african, să luăm 22 de marinari români arestaţi acolo şi să-i aducem acasă. A doua zi de Crăciun, multe certuri cu căpitănia de la Bejaia, pentru că nu vroia să respecte regulile ca să descărcăm şi încărcăm oamenii cu scară asigurată. Motivul? «Românii sunt ţigani». Nu ne-au dat scară asigurată. Atunci comandantul nostru s-a înfuriat, a lipit cele două nave şi aşa au trecut marinarii din nava lor în nava noastră. A fost foarte periculos pentru că a noastră era încărcată cu transcontainere şi stătea fixă, iar a lor era goală şi se mişca rău. I-am preluat pe toţi 22. Atunci am văzut cea mai fastuoasă masă de Crăciun, lipsea doar purcelul cu măr în gură, dar am asistat şi la cel mai teribil concert la coada măturii (n.r. - râde) între marinari. Am venit la Pireu, ne-a prins furtuna în Bosfor şi am stat 7 zile acolo. Nu puteam să intrăm în Marea Neagră. Cred că pe 8 ianuarie am ajuns în Constanţa. Asta a fost cea mai interesantă aventură pe mare. Erau furtuni pe mare care te aruncau din pat dacă nu te ţineai bine", ne-a povestit Mihai Neacşu.
«Mihai, în momentul ăsta îţi iei bagajele şi te întorci la Iaşi, acum, că ăştia te omoară acolo!»
De o altă experienţă memorabilă a avut parte în perioada în care a fost corespondent special la Chişinău. În 1994, autorităţile din Moldova au decis înlocuirea imnului "Deşteaptă-te, române!" cu "Limba noastră", moment care l-a marcat pe jurnalistul Neacşu. "Acolo se nuanţa o oarecare rezistenţă faţă de România. A fost totul bine, până într-o zi, când a trebuit să citesc un material aproape plângând pe post, pentru că seara am adormit cu un imn, iar dimineaţa ne-am trezit cu alt imn. Au motivat că imnul României, care se auzea şi la Moldova atunci, e un imn al unei ţări străine. Eu n-am putut suporta ideea şi am dat un comentariu destul de dur pe post", ne-a povestit Neacşu, care a adăugat că acesta avea să fie un joc de-a v-aţi ascunselea cu câţiva indivizi care-i urmăreau fiecare pas. "Mă urcam în autobuz prin faţă şi coboram prin spate. Tot timpul mă feream pentru că ştiam că nu sunt în siguranţă. Ca să nu mai spun că în cameră aveam peste tot microfoane. Dar în ziua în care am dat comentariul dur pe post, am aflat sigur că sunt urmărit. După ce am ieşit din emisie, m-am dus în clădirea de unde făceam transmisiile, la etajul 7, într-un birou. Acolo, am dat peste doi indivizi de o parte şi de alta a uşii. M-au lăsat să trec, nu mi-au zis nimic. Sigur nu erau din redacţie, pentru că nu îmi păreau cunoscuţi. Am închis uşa, dar ei au deschis-o. Mi-am dat seama că ceva nu e în regulă. În timpul ăla mă sună un coleg de la Iaşi şi îmi spune «Mihai, în momentul ăsta îţi iei bagajele şi te întorci la Iaşi acum, că ăştia te omoară acolo!». I-am zis că nu plec, pentru că mai am contract încă două săptămâni. Şi uite aşa m-am certat cu el la telefon, tot încerca să mă convingă să vin acasă, iar eu vorbeam din ce în ce mai tare că până pe 15 iunie, când mi se termină contractul, nu plec de aici. Apoi, am coborât la etajul 4 şi i-am lăsat vorbă unui coleg de breaslă că plec, dar fără să ştie nimeni. Am fugit imediat la autogară, autobuzul era deja în staţie. Şoferul, cu care eram bun prieten, mi-a zis «Urcă repede, că te-am auzit azi-dimineaţă!», şi-a amintit jurnalistul, amuzat de expresia prietenului său.
Este mulţumit de ceea ce a realizat până acum, iar dragostea pentru meseria de jurnalist nu s-a stins nici după jumătate de secol.
"Dacă ar fi să aleg altceva în afară de jurnalism? Nu, dovadă faptul că sunt de 50 de ani în presă. Şi chiar dacă aş reuşi să dau timpul înapoi, nu aş alege altceva. Eu cred că în timp se va revigora şi presa. Cu siguranţă aşa se va întâmpla. Există selecţie naturală. Cine nu este satisfăcut de munca lui se va retrage în alt domeniu. Aşa vor rămâne doar cei buni", a conchis Mihai Neacşu.
