Mergi la conţinutul principal

Mihai Isvoranu susţine că fuziunea dintre PLUS şi USR merge mai departe

• preşedintele PLUS Brăila, medicul veterinar Mihai Isvoranu, a vorbit recent despre stadiul fuziunii dintre partidul său cu USR, la nivel naţional, punctând că lucrurile evoluează • cât despre beneficiile sau dezavantajele alianţei cu USR pe plan local, Isvoranu a preferat să ofere un răspuns elegant: “Întotdeauna o alianţă, zic eu, este un avantaj şi noi ţinem de această alianţă”

 

Liderul PLUS Brăila, Mihai Isvoranu, a precizat că fuziunea dintre partidul pe care îl reprezintă şi USR merge mai departe, chiar dacă până în prezent nu s-a oficializat. În cadrul unei conferinţe de presă, acesta a punctat că există un protocol de fuziune aprobat de membrii celor două partide şi că se aşteaptă doar hotărârea judecătorească prin care se va definitiva acest demers, cel mai probabil după următorul scrutin. Chiar şi aşa, pe modelul Alegerilor Locale, Isvoranu a explicat că şi la cele Parlamentare se va merge pe varianta unei Alianţe.

Întrebat dacă alianţa cu USR pe plan local reprezintă un avantaj sau un dezavantaj pentru PLUS, Isvoranu a preferat să ofere un răspuns elegant.

“Întotdeauna o alianţă, zic eu, este un avantaj şi noi ţinem de această alianţă. Sperăm să fim mai puternici şi sperăm să facem lucruri frumoase împreună. Sigur că mergem împreună până la capăt, pentru că aşa am plecat”, a declarat Isvoranu.

Tot cu această ocazie, liderul PLUS Brăila a prezentat o scurtă concluzie ca urmare a rezultatului Alegerilor Locale, punctând că, în opinia sa, ceea ce s-a întâmplat pe 27 septembrie reflectă cu exactitate voinţa locuitorilor oraşului şi judeţului nostru. Chiar şi aşa, acesta şi-a exprimat convingerea că la Alegerile Parlamentare, Alianţa USR-PLUS va obţine un scor mai bun.

 „Suntem încă în analiza acestor date. Cred că aici a fost cheia scorului pe care l-am obţinut. Şi anume, că nu am reuşit să scoatem un număr mai mare de cetăţeni la vot, lucru care s-a văzut. Este adevărat că nici nu mai ştim câţi tineri mai sunt aici. Pentru că în Brăila nu avem un studiu sociologic făcut în ultimii ani, astfel încât să ştim câţi tineri mai avem în oraş, astfel încât să îi ţintim şi să facem pentru ei nişte lucruri. Bine, noi am încercat să facem lucrurile acestea deja, însă astea au fost rezultatele”, a conchis Isvoranu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro