Mergi la conţinutul principal

Mihai Eminescu sărbătorit la Gradiştea

Şcoala Profesională "Emil Drăgan" din Gradiştea manifestă o preocupare permanentă nu numai pentru derularea procesului instructiv- educativ la standarde înalte de calitate, ci şi pentru formarea elevilor cu o cultură generală bogată. Astfel, cu ocazia zilei de naştere a poetului naţional Mihai Eminescu, la Gradiştea s-au desfăşurat o serie de manifestări pe toate nivelurile de învăţământ: preşcolar, primar, gimnazial şi profesional.
În învăţământul preşcolar s-a derulat proiectul "Eminescu, prin ochi de copil", unde preşcolarii au făcut cunoştinţă cu personalitatea marelui poet, au recitat şi au redat prin desen versurile poeziei eminesciene, conform vârstei lor. În învăţământul primar s-a desfăşurat proiectul "Eminescu la ceas aniversar", care a cuprins prezentări Power- Point, proiecţie de film animat, recitare, interpretare a unor cântece pe versurile poeziilor eminesciene, elevii participanţi fiind răsplătiţi cu diplome şi felicitări pentru sensibilitatea şi creativitatea pe care au manifestat-o în derularea activităţilor. Proiectul intitulat "Revedere cu Mihai Eminescu" a adunat atât elevii din învăţământul gimnazial, cât şi pe cei din învăţământul profesional. Activitatea a fost cordonată de directorul şcolii, prof. Alina Aramă şi prof. Vlad Elena - Alexandra.
Timp de două săptămâni, elevii claselor VI - VIII au pregătit serbarea de omagiere a poetului Mihai Eminescu, urmărindu-se promovarea acestuia într-o manieră personalizată, pentru a sensibiliza şi surprinde colegii şi cadrele didactice cu ocazia celebrării a 166 de ani de la naşterea Luceafărului poeziei româneşti.
"Activitatea închinată lui Mihai Eminescu a avut ca obiective o informare asupra poetului, printr-o abordare relaxată, actuală, crearea unei atmosfere artistice prin raportarea proprie la operele eminesciene şi la corespondenţa poetului cu Veronica Micle. Ne-am dorit, de asemenea, sensibilizarea elevilor, cu privire la persoana lui Mihai Eminescu, cu reprezentaţii de impact, ce au favorizat dezvoltarea abilităţilor retorice şi oratorice a elevilor prin recitarea unor materiale, dar şi realizarea unor produse proprii pentru diseminarea activităţii", a subliniat prof. Alina Aramă.

Eminescu - mereu contemporan

În prima parte a acestei manifestări a avut loc o prezentare atipică în Power Point, cu trei puncte de interes: curiozităţi despre Mihai Eminescu; citate dureroase cu privire la şcoală şi educaţie; imagini care îl transpun în actual pe Eminescu - subiecte care au fost îmbinate strategic şi armonios pentru a completa impresia plăcută şi efectul surprinzător al materialului. Apoi, a urmat un program artistic de recitare organizat sub formă de scenetă dialogată, conferind auditoriului o atmosferă boemă de teatru: Glossa - a fost ilustrată ca un dialog între 3 elevi ce stau la discuţii libere, filosofice şi sintetizează în final celebrul îndemn ca dovadă că ei au înţeles şi şi-au însuşit înţelepciunea de tip eminescian; Strigoii - s-a dat viaţă acestei tragedii romantice prin recitarea şi asumarea personajelor, reuşind să transmită emoţii puternice, acute, prin valorificarea temelor actuale ale dragostei şi morţii, a transcederii în planul universal al tărâmului magic stăpânit de fiinţe mito-folclorice.
Corespondenţa poetului cu Veronica Micle - ce poartă o puternică încărcătură şi tensiune intimă, sentimentală, a fost destăinuită auditoriului gradat, începând cu scrisoarea Veronicăi şi culminând cu replica lui Eminescu într-o manieră atrăgătoare, persuasivă, nostimă, reuşindu-se astfel să transmită agonia dragostei de la distanţă, trecută prin filtrul unei inteligenţe şi sensibilităţi deosebite.

"Caracterul unei şcoli bune e ca elevul să înveţe în ea mai mult decât i se predă, mai mult decât ştie însuşi profesorul"

În cadrul activităţii desfăşurate cu ocazia împlinirii a 166 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu s-a derulat şi un program ce a constat în organizarea unui concurs coordonat de director, prof. Alina Aramă şi prof. Angelica Luntraru, adresat elevilor claselor V-X, care au avut ocazia de a-şi face cunoscute talentele de expresivitate artistică din domenii precum literatura, arta plastică şi educaţie muzicală. Activitatea a debutat cu recitarea poemului "Luceafărul", ce a a avut ca scop demonstrarea denumirii de "Luceafăr al poeziei româneşti", ce i-a fost atribuită poetului.
Programul a continuat cu concursul şcolar denumit "Revedere cu Mihai Eminescu", ce a cuprins patru secţiuni: Recital, Creaţie plastică, Muzică şi Creaţie literară.
Prima secţiune, "Recital", din cadrul acestui concurs a avut ca scop achiziţionarea deprinderii de exprimare în faţa unui auditoriu, dezvoltarea expresivităţii şi a capacităţii de înţelegere a unui text liric. La secţiunea "Creaţie plastică", elevii au avut de redat în pictură portretul poetului sau versuri din poezia eminesciană.
La cea de-a treia secţiune, "Muzică", elevii au interpretat vocal următoarele poezii: "O, mamă ...", "Mai am un singur dor " şi "Pe lângă plopii fără soţ", iar la ultima secţiune din cadrul concursului, "Creaţie literară", elevii au redactat poezii abordând marile teme eminesciene.
Pentru fiecare secţiune din cadrul acestui concurs s-au acordat premiile I, II, III şi menţiuni, ce au constat în diplome specifice premiului câştigat. Toţi elevii participanţi la activitate au primit diplome de participare şi felicitări din partea corpului profesoral, iar desemnarea câştigătorilor s-a efectuat de către juriul format din membrii catedrei de limbă şi literatură.
La activitate au participat toţi elevii şcolii şi cadrele didactice, iar activitatea s-a încheiat cu înmânarea diplomelor, mulţumirile aduse participanţilor de către cadrele didactice organizatoare şi aplauzele profesorilor.
De precizat este faptul că, pe parcursul întregii săptămâni, încă de la intrarea în unitatea şcolară din Gradiştea, a atras atenţia expoziţia de carte marca Mihai Eminescu.
Potrivit prof. Alina Aramă, directorul şcolii, prin toate activităţile extracurriculare şi proiectele sau parteneriatele educaţionale care se desfăşoară la nivelul unităţii de învăţământ din Gradiştea, se urmăreşte dezvoltarea şi stimularea creativităţii copiilor, potenţialul artistic, activitatea în echipă, cultivarea sensibilităţii artistice, cât şi dezvoltarea interesului pentru lectură. Sau, altfel spus, dacă îl cităm pe Poetul naţional, "caracterul unei şcoli bune e ca elevul să înveţe în ea mai mult decât i se predă, mai mult decât ştie însuşi profesorul".
De altfel, prof Alina Aramă şi-a manifestat dorinţa de a face cunoscute atât manifestările derulate în ultima perioadă, cât şi activităţile viitoare ale elevilor coordonaţi şi îndrumaţi de întregul corp profesoral de la şcoala din Gradiştea, manifestări care contribuie la formarea personalităţii copiilor printr-o educaţie frumoasă şi sănătoasă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro