În politică, însă, atitudinea aceasta liniştită nu cred că este neapărat o calitate, cel puţin nu în România. Da, genul acesta de politician este unul pe cale de dispariţie. Şi asta pentru că majoritatea electoratului român vrea altceva. Unul care admiră nu neapărat stilul grobian a la Băsescu ori Stancu - deşi realitatea spune că exact acest mod de comportament aduce succesul în politică - ci unul care să fie mai presus de stilul non-combat, diplomatic, gen Geoană ori Meleşcanu. Ca politician şi ca edil al unui mare oraş trebuie să fii ceva mai ferm. Măcar să laşi impresia că te implici ceva mai mult, că te enervează o situaţie întâmplată chiar în instituţia pe care o conduci, că uneori nu eşti de acord cu ce se întâmplă şi să arăţi că eşti decis să faci un pic de ordine printre oamenii tăi, de a căror activitate eşti nemulţumit atât ca primar şi şef direct, cât şi ca cetăţean al urbei. Nu pentru presă, ci pentru alegători şi mai ales pentru tine însuţi. Altfel, rişti să laşi impresia fie că nu te interesează prea mult, fie că, de fapt, eşti de acord cu neregula în cauză, ceea ce te face, indirect, complice.
Dacă nici acum, când lucrurile în cazul Concordia au devenit destul de clare în privinţa neregulilor care au dus la retrocedare nu eşti decis să ai o atitudine, măcar la nivel declarativ, orice altă acţiune ulterioară nu-ţi mai conferă niciun fel de autoritate.
A rămâne un "diplomat" în orice situaţie te scoate de fapt, încet, dar sigur, din politica de vârf. Mircea Geoană este dovada supremă în acest sens. Norocul lui Aurel Simionescu, până acum, a fost unul singur: în înfruntarea din 2008 pentru Primărie a avut parte de un contracandidat care s-a învins singur.
