Mergi la conţinutul principal

Microfestival dedicat poetei dispărute Adriana Sitaru

Gheorghe Lupaşcu a vorbit în alocuţiunea sa despre "Poezia Adrianei, copilul teribil al unui copil teribil", după care elevi de gimnaziu şi liceu au prezentat un recital de poezie Adriana Sitaru. Au citit din creaţia proprie şi patru scriitori gălăţeni: Ruxandra Anton, Angela Baciu, Iulian Grigoriu şi Ion Zimbru.

Iniţiator şi coordonator al evenimentului a fost bibliotecara colegiului, poeta Luminiţa Dascălu.

Adriana Sitaru s-a născut în Brăila, la 2 iunie 1967 şi a studiat la Colegiul "Bălcescu". A fost poet şi publicist. A debutat în volum după dispariţia sa, în 2010, la editura Brumar cu cartea "Această femeie".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro