Mergi la conţinutul principal

Microbuz școlar condus de un șofer băut

* azi-dimineață, polițiștii din Făurei l-au depistat, pe raza comunei Vișani, pe un bărbat de 51 de ani care avea o alcoolemie în aerul expirat de 0,26 mg/l * acesta conducea un microbuz școlar, el fiind înlocuit de alt șofer

 

Alina MIHAI

 

Șofer băut la volanul unui microbuz școlar care mergea să preia elevi. A început școala, iar polițiștii rutieri desfășoară permanent acțiuni de control a vehiculelor destinate transportului de elevi, cu accent pe respectarea regulilor de circulație.

Azi-dimineață, la ora 07. 40, polițiștii din cadrul Poliției orașului Făurei l-au depistat, pe raza comunei Vișani, pe un bărbat de 51 de ani, din satul Câineni- Băi, care conducea un microbuz școlar. ”Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,26 mg/l. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 1.305 lei, și i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile”, a precizat insp. Laura Belciugan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

După cum au constatat polițiștii, în momentul depistării, microbuzul nu avea pasageri, însă acesta se deplasa către localitatea Plăsoiu, din județul Brăila, pentru a-i prelua pe elevi. Polițiștii s-au asigurat că șoferul în cauză a fost înlocuit și că elevii au fost transportați în siguranță către școală.

Reamintim faptul că, în contextul pregătirii noului an școlar, polițiștii rutieri au procedat la instruirea tuturor șoferilor de microbuze școlare de pe raza județului Brăila, pentru prevenirea unor astfel de situații.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro