Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Micii pianişti brăileni din nou pe podium

• toţi cei 12 participanţi brăileni la cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Concurs Internaţional de Interpretare Pian “Micul Virtuoz”, care s-a desfăşurat la Bucureşti, s-au întors încununaţi de lauri

 

Pe data de 19 mai 2018, micii pianişti de la Palatul Copiilor din Brăila au participat la Bucureşti la cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Concurs Internaţional de Interpretare Pian “Micul Virtuoz”, de unde s-au întors încununaţi de glorie.

La Festivalul Internaţional de Interpretare Pian, care este înscris în calendarul aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale, au participat circa 180 de tineri interpreţi din 17 ţări: Austria, Germania, Franţa, Italia, România, Moldova, Ucraina, Federaţia Rusă, China, S.U.A. etc. Din România, 16 judeţe şi-au trimis reprezentanţii pentru a se întrece în arta nobilului instrument cu clape. Anul acesta, micii pianişti de la Palatul Copiilor din Brăila, pregătiţi de profesorul  Virgil Cernat, au întrecut toate aşteptările: toţi cei 12 participanţi brăileni s-au întors încununaţi de lauri. În funcţie de anii de studiu şi de vârsta tinerilor pianişti, rezultatele meritorii obţinute au fost următoarele: Premiul I – Iasmina Munteanu, Lavinia Delighiosu, Larisa Lemnaru, Bianca Nica, Amalia Huluba, Denis Bazâru, Maria Marchidanu, Maria Băcanu, Diana Cârâc, Andrei Bunea, Cristian Mărgineanu; Premiul al II-lea – Denisa Sfinteş. Performanţa este cu atât mai notabilă dacă ţinem seama – dincolo de amploarea manifestării – de faptul că juriul a fost unul exigent, format şi din cadre didactice universitare.

Trebuie precizat că aceşti copii minunaţi, cu care Brăila se mândreşte, sunt plurivalenţi, unii dintre ei stăpânesc şi alte instrumente (vioară, chitară, flaut etc)  şi toţi cântă şi cu vocea în cadrul Cercului Muzical Vocal-Instrumental şi al Grupului Orfeu de la Palatul Copiilor Brăila, sub bagheta aceluiaşi extraordinar dascăl.




Categorie articol: 

Comentarii