Mergi la conţinutul principal

Membrii C.Ex nu pot fi sancţionaţi pentru că nu au semnat decizia de excludere a Craiovei

Întrebat despre documentele prezentate, săptămâna trecută, de Adrian Mititelu, potrivit cărora decizia de excludere provizorie a Universităţii Craiova din 20 iulie nu a fost semnată de Dumitru Dragomir, Cornel Sfaizer şi Vasile Avram, membri ai Comitetului Executiv prezenţi la şedinţă la acea dată, Adrian Stângaciu a spus că aceştia erau obligaţi să o semneze, dar nu este prevăzută în regulamentul FRF nicio sancţiune în cazul în care nu o fac.
"Hotărârea Comitetului Executiv nu a fost semnată de toţi cei prezenţi. Toţi participanţii prezenţi la şedinţa Comitetului Executiv sunt obligaţi să semneze, dar totuşi nu este prevăzută nicio sancţiune în cazul în care nu o fac", a spus Stângaciu.
Adrian Stângaciu a afirmat că excluderea provozorie Universităţii Craiova a fost decisă în conformitate cu regulamentele forurilor internaţionale.
Consilierul juridic al FRF a precizat că una dintre erorile pe care conducătorii clubului Universitatea Craiova le-au făcut în litigiul cu Victor Piţurcă a fost faptul că gruparea olteană s-a adresat instanţelor civile după ce nu a primit soluţii favorabile la instanţele fotbalistice.
Avocatul FRF, Cristian Ene, a precizat că în cazul în care federaţia nu lua decizia excluderii Universităţii Craiova, forul risca sancţiuni din partea FIFA şi UEFA, care ar fi periclitat participarea echipelor româneşti la competiţiile internaţionale.
La rândul său, avocatul LPF, Cătălin Ciubotă, consideră că Adrian Mititelu a prejudiciat clubul Universitatea Craiova, LPF, dar şi pe suporterii formaţiei oltene.
"Domnul Mititelu spune că este furat prin diverse inginerii. Domnul Mititelu a prejudiciat clubul Universitatea Craiova, LPF, suporterii şi cluburile afiliate. Astfel, în 2002, s-a înfiinţat o societate Fotbal Club U Craiova SA, o societate pe acţiuni care a fost înregistrată conform legii. Această societate a obţinut afilierea în cadrul FRF, de a fi membru al LPF şi era singura entitate care avea licenţa şi era îndreptăţită să participe în Liga I. Apoi înfiinţează o altă societate, care abreviază denumirea societăţii mamă. O societate, care nu deţine licenţă, nu este afiliată, nu are niciun fel de drept şi nu are nicio relaţie cu FRF şi LPF. Neavând niciun drept sportiv, a emis facturi şi a prejudiciat societatea mamă, prin care a încasat drepturile tv. Astfel, a prejudiciat cluburile, suporterii şi LPF", a subliniat Ciubotă.
Secretarul general al LPF, Valentin Alexandru, a declarat că Universitatea Craiova este doar exclusă provizoriu şi poate fi reprimită în structurile FRF dacă renunţă la procesele din instanţele civile.
"Nu s-a vorbit niciodată de dezafiliere. Universitatea este exclusă provizoriu din competiţie. Ea va fi reprimită acolo unde era din punct de vedere sportiv, dacă renunţă la proces şi îndeplineşte condiţiile de licenţiere, respectiv în Liga a II-a", a menţionat Alexandru.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro