Mergi la conţinutul principal

Mel Gibson are o nouă iubită

Actorul australian în vârstă de 55 de ani, acuzat, în 2010, de violenţă conjugală de fosta lui iubită, Oksana Grigorieva, a fost văzut în compania modelului Stella Mouzi, în vârstă de 25 de ani, într-un restaurant din Los Angeles, la începutul acestei luni, dar şi la o petrecere organizată la hotelul The Mondrian din cartierul West Hollywood din Los Angeles, săptămâna trecută.
Stella Mouzi, aflată cu o viză turistică în Statele Unite, a fost prezentă şi la o altă petrecere organizată în vila din Malibu a actorului australian.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro