Mergi la conţinutul principal

Mega-scandal după cumpărarea Rapid, cu acuze de fraudă şi şantaj

Investitorul italian Angelo Massone, care a negociat preluarea pachetului majoritar de acţiuni al FC Rapid, a anunţat că va face plângere penală pentru fraudă împotriva administratorului judiciar Cristina Andronache şi a fostului acţionar Adrian Zamfir.
De asemenea, Massone a adăugat că nu exclude acţionarea în justiţie şi a omului de afaceri Valerii Moraru, actualul acţionar majoritar al clubului Rapid.
"Le-am cerut avocaţilor să iniţieze o procedură penală pentru fraudă împotriva Cristinei Andronache şi a lui Adrian Zamfir. Analizăm comportamentul lui Moraru, din punct de vedere juridic, el a acţionat incorect. Cred în justiţie de când sunt copil, am mare respect pentru România şi români şi cred că justiţia va face dreptate. Credem în potenţialul mare al Rapidului, am avut un proiect fotbalistic, suntem siguri că Rapid poate redeveni o mare echipă. Eu am respectat totul, eu pot ajuta Rapidul să ajungă din nou sus, nu voi ceda, decizia o va lua justiţia", a spus Angelo Massone.

Italianul se consideră păcălit

Investitorul italian a prezentat în cadrul conferinţei de presă un contract de vânzare-cumpărare semnat cu Adrian Zamfir, cel care susţine că i-a fost prezentat de administratorul judiciar drept deţinătorul a peste 99 la sută din acţiunile clubului giuleştean. "Am vorbit cu Cristina Andronache în luna iunie, iar după o serie de analize făcute în Italia, Cristina Andronache, care a condus tratativele, a scris o opţiune de achiziţonare a 99 la sută din acţiunile deţinute de Zamfir. Grupul nostru era dispus să cumpere clubul chiar dacă rămânea în Serie B. Am discutat cu sponsori italieni, care erau dispuşi să sponsorizeze clubul dacă eu deveneam acţionar majoritar. Am redactat un contract de achiziţionare a 99 din acţiunile cu Adrian Zamfir şi am devenit proprietarul clubului. Cristina Andronache nu era în Bucureşti şi i-am trimis o notificare la care încă nu a răspuns. După ce am semnat acest contract, am aflat că există un alt contract cu fanii. Este o fraudă. Noi am semnat un contract valid, Andronache a semnat cu noi o opţiune prin care arată că proprietarul era Zamfir", a spus italianul.

Contract nul?

Massone a menţionat că actul de vânzare-cumpărare semnat de Valerii Moraru cu cei patru acţionari suporteri, prin care a preluat 75 la sută din acţiunile grupării giuleştene este nul. "Ce au semnat alte persoane nu putem să ştim. După discuţii cu avocaţii am aflat că într-o procedură de insolvenţă nu se poate ca acţiunile să fie vândute suporterilor care nu au niciun titlu şi nu oferă nicio garanţie creditorilor. Apoi, Moraru a cumpărat de la aceşti fani, însă din punctul meu de vedere totul este nul. Adrian Zamfir a venit să discute cu mine şi avocaţii mei, mi-a spus că este disponibil să nu semneze cu Moraru, însă nu în condiţii transparente. I-am spus că am venit în România să fac lucrurile pe masă, nu sub masă. Nu-mi plac astfel de comportamente", a explicat el.
Investitorul a precizat că nu va mai discuta niciodată cu Adrian Zamfir. "Doamna Andronache a semnat o opţiune de cumpărare, alături de Zamfir, spunându-mi că Zamfir e proprietarul. Eu am semnat cu Zamfir. Am făcut lucrurile care trebuie făcute. Eu nu voi mai vorbi cu Zamfir pentru nimic în lume, a semnat un contract, mi-a jurat şi apoi mi-a spus că acel contract era nul, că a fost făcut sub presiune. Că niciodată acel contract n-ar putea fi valid, că nu i-ar fi vândut niciodată lui Moraru. Eu nu mai vreau să-l văd", a afirmat Massone.

Zamfir ameninţă cu plângere pentru şantaj

Fostul acţionar majoritar al FC Rapid, Adrian Zamfir, a declarat, marţi, agenţiei Mediafax, că investitorul italian Angelo Massone a vrut să preia clubul giuleştean doar cu vorbe şi a precizat că îi poate face şi el plângere penală pentru şantaj.
"Să fie serios cu plângerea penală, pentru că şi eu pot să îi fac plângere penală pentru şantaj. Massone a dovedit că este un om care nu ştie să piardă. A avut un start mult mai bun decât Moraru, dar el a venit să cumpere Rapidul cu vorbe frumoase şi mâinile în buzunare. Proiectul lui e foarte bun, dar nu a venit cu bani", a spus Zamfir.
Fostul acţionar rapidist este de părere că prin ameninţările cu plângerea penală Angelo Massone încearcă să se dezvinovăţească faţă de o persoană din Italia. "Cine a vrut cu adevărat să preia Rapidul l-a preluat. Dacă Massone consideră că o echipă de talia Rapidului se poate prelua doar cu vorbe şi ameninţări nu o să facă nimic. Mie nu îmi e teamă de nimic, probabil că prin ameninţările astea vrea să se dezvinovăţească în faţa cuiva din Italia. A avut ocazia să discute cu suporterii, însă nu i-a convins. Suporterii mi-au zis că el vorbeşte frumos dar nu spune nimic concret", a precizat Zamfir.

Istoria unei preluări

Valerii Moraru, proprietar al companiilor Azuga Waters şi Perla Covasnei, a devenit, la 25 iulie, noul acţionar majoritar al FC Rapid, preluând 75 la sută din cele 80 de procente deţinute de suporterii Adrian Matei, Paul Ciobanu, Răzvan Căprăroiu şi Iulian Udrea. Trei dintre fani au rămas cu câte 1 la sută, iar unul dintre aceştia cu 2 la sută din acţiuni.
Luni, Moraru şi-a majorat portofoliul de acţiuni la SC FC Rapid SA, ajungând la 94,72 la sută după ce a achiziţionat şi cele 20 de procente pe care le mai deţinea Adrian Zamfir.
După ce în vara anului 2013 preluase 99,72 dintre acţiunile FC Rapid de la George Copos, Zamfir a cedat, la finalul lunii mai, 80 la sută dintre acţiunile clubului către patru suporteri, însă tranzacţia nu fusese înregistrată la Registrul Comerţului. Fostul acţionar majoritar mai controla aproximativ 20 la sută din acţiuni prin soţia sa, Natalia Zamfir (15 la sută), şi prin doi apropiaţi (2 şi 3 la sută).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro