Mergi la conţinutul principal

Medvedev drege busuiocul

Înfrângerea trupelor naziste în cel de al Doilea Război Mondial a fost posibilă datorită poporului sovietic, nu datorită dictatorului Iosif Stalin, ale cărui crime împotriva naţiunii nu pot fi justificate, a declarat preşedintele rus Dmitri Medvedev, într-un interviu citat de RIA Novosti.
Rusia sărbătoreşte, duminică, 65 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste, iar punctul de vedere oficial privind rolul lui Stalin era controversat. Moscova îşi descrie eforturile militare din 1941-1945 drept Marele Război Patriotic.

Medvedev a declarat pentru cotidianul Izvestia că poziţia oficială a statului este că dictatorul a comis crime în masă împotriva poporului, dar fiecare om în parte are dreptul la propria sa opinie. "Sunt lucruri evidente - Marele Război Patriotic a fost câştigat de poporul nostru, nici Stalin, nici măcar generalii nu au făcut nimic atât de important ca el (poporul - n.red.). Da, rolul lor a fost, bineînţeles, foarte important, dar, în acelaşi timp, oamenii au câştigat războiul cu preţul unor mari eforturi şi al multor vieţi", a spus el în interviu. "Unii cred că rolul comandantului suprem a fost extraordinar, alţii cred că nu. Întrebarea nu este aceasta, ci cum apreciem figura lui Stalin în general. Dacă discutăm despre evaluarea oficială a lui Stalin, realizată de guvern în ultimii ani, de la apariţia noului stat rus, este o evaluare clară: Stalin a comis crime în masă împotriva poporului. Şi în pofida faptului că a lucrat din greu, în pofida faptului că, în timpul conducerii sale, ţara a avut succese, ceea ce a făcut poporului său nu poate fi iertat", a spus preşedintele.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro