Mergi la conţinutul principal

Medicul veterinar Mihai Isvoranu vine în ajutorul brăilenilor infectaţi cu COVID-19 care nu au cu cine îşi lăsa animalele de companie

Criza provocată de COVID-19 ne loveşte pe toţi în diferite moduri: pe unii direct şi dur, trimiţându-i în spital sau în izolare, pe cei din jurul lor indirect, pur şi simplu prin grija faţă de cineva drag afectat, pe noi toţi, direct sau indirect, ne afectează economic. însă alături de noi, oamenii, COVID-19 loveşte indirect şi animalele de companie.

Tot mai mulţi colegi medici veterinari din zonele cele mai afectate de coronavirus mi-au semnalat că, în urma internării de urgenţă în spital sau chiar a intrării în izolare sau în carantină a proprietarilor de animale de companie, unele dintre acestea trăiesc pur şi simplu adevărate tragedii: nu are cine să le dea de mâncare, nu are cine să le dea apă, nu are cine să le scoată la plimbare, nu are cine să le vorbească. Pentru că da, pentru mulţi dintre noi aceste animale de companie sunt membri ai familiei.

Soluţia mea este aceasta: am achiziţionat din bani personali un sistem de cuşti modern şi îmi pun propria curte la dispoziţie pentru a adăposti temporar toate animalele de companie ale brăilenilor infectaţi cu COVID-19 care nu au în grija cui să le lase. Totodată asigur hrana şi, dacă va fi nevoie, asistenţă medicală pentru toată perioada în care animalele se vor afla în grija mea - adică toată perioada în care stăpânii sunt spitalizaţi şi se recuperează după infectarea cu COVID-19, până când atât stăpânul, cât şi animalul pot reveni cu bine acasă. Asistenţa medicală va fi asigurată, la nevoie, de mine şi de colegii de la Royal Vet, care nu doar lucrează în domeniul medicinei veterinare, ci sunt mari iubitori de animale şi posesori ei înşişi de animale de companie.

Persoanele infectate cu COVID-19 care doresc să beneficieze în mod gratuit de serviciile pensiunii pentru animalele lor de companie pot suna la numărul de telefon 0771-539.799.

Persoanele care doresc să se implice în calitate de voluntari în acest proiect pot suna la acelaşi număr de telefon.

Vă aştept să facem bine împreună!

Dr. Mihai Isvoranu

Medic veterinar

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro