Mergi la conţinutul principal

Medicina de Familie - prima linie în asistenţa medicală

Societatea Medicilor de Familie Brăila organizează cea de a VII-a ediţie a Conferinţei "Medicina de Familie - prima linie în asistenţa medicală". Deschiderea oficială va avea loc joi, 13 octombrie, de la ora 14.00, la Teatrul "Maria Filotti", iar lucrările Conferinţei vor continua şi vineri. Temele abordate în acest an sunt: cardiologie, dermatologie, reumatologie, pediatrie, ortolaringologie, endocrinologie, medicina longevităţii, fiind susţinute de nume de referinţă ale şcolii medicale româneşti de la Bucureşti, Iaşi, Constanţa. Lucrări de referinţă în specialităţile menţionate vor avea şi medici de familie de la Iaşi, Constanţa, Bucureşti, Botoşani, Piteşti şi Brăila. Medicina Longevităţii va fi subiectul zilei de sâmbătă, când va avea loc cea de a treia ediţie a "Zilei Ana Aslan", care se desfăşoară în parteneriat cu Fundaţia "Ana Aslan Internaţional" condusă de prof. dr. Luiza Spiru, care va sosi la Brăila alături de o echipă de medici geriatri şi psihologi. Sesiunea din acest an se va desfăşura sub genericul "Să dăm viaţă anilor şi ani vieţii". Organizatorii îşi doresc ca lucrările Conferinţei să "aducă la noi standarde de competenţă activitatea medicală, să canalizeze responsabilitatea şi perfecţionarea profesională a medicului de familie în scopul unei mai bune adaptări la mediul social şi medical".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro