Mergi la conţinutul principal

Medicii de la Centrul de Permanenţă Însurăţei, fără bani pentru gărzi de aproape două luni

• Ministerul Finanţelor nu a alocat la timp banii necesari plăţii gărzilor medicilor din centrele de permanenţă din toată ţara • la Brăila, această problemă pare a se rezolva în zilele ce urmează, aşa cum ne-a declarat directorul Centrului de Permanenţă de la Însurăţei • sumele datorate medicilor brăileni sunt de ordinul zecilor de mii de lei

 

Cei şase medici care lucrează în Centrul de Permanenţă din oraşul Însurăţei nu şi-au mai primit banii pe gărzi de circa 2 luni. Problema a fost adusă în atenţia publică de către Societatea Naţională de Medicină de Familie (SNMF), prin intermediul unui comunicat de presă, şi e valabilă pentru toate centrele de acest tip din ţară. Totul, din cauză că fondurile necesare pentru plata gărzilor nu au fost alocate la timp de către Ministerul Finanţelor, susţine SNMF. Potrivit aceleiaşi surse, medicii de familie sunt hotărâţi să demareze acţiuni legale de recuperare a sumelor restante.

La Însurăţei, se pare că problema se va rezolva zilele viitoare, aşa cum ne-a spus directorul Centrului de Permanenţă, dr. Ştefan Caragaţă. “Am vorbit la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, urmează să fie viraţi banii pentru gărzi”, ne-a declarat acesta. Sumele nu sunt deloc mici. Spre exemplu, un medic de la Însurăţei are de primit 16.000 lei - 160 milioane lei vechi - pentru cele două luni.

În ţară, afirmă SNMF în comunicatul de presă, problema banilor pentru gărzi persistă de patru luni. “Suntem în a patra lună de când medicii care lucrează în centre de permanenţă nu au primit de la Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate banii pentru orele petrecute în gărzi. Întârzierea este justificată diferit la nivelul fiecărei case judeţene de sănătate, dar explicaţia este una singură: nu s-au alocat la timp fondurile necesare de la Ministerul Finanţelor. Aceste sume cuvenite conform clauzelor contractuale sunt necesare pentru plata angajaţilor care lucrează în centrele de permanenţă şi acoperirea cheltuielilor de funcţionare. În aceste condiţii, în care de patru luni medicii de familie subvenţionează funcţionarea centrelor de permanenţă, nivelul de nemulţumire a medicilor este în continuă creştere”, se arată în comunicatul de presă emis de SNMF.

În România, funcţionează 352 de centre de permanenţă în prezent, iar centrul de la Însurăţei este singurul din judeţul Brăila. Cele mai multe sunt în zone rurale sau izolate, sau în zone urbane în locul camerelor de gardă ale spitalelor desfiinţate. “Centrele de Permanenţă au fost create pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare, dar ele nu reprezintă în acelaşi timp o soluţie privind accesul la servicii medicale de urgenţă pentru pacienţii din mediul rural. În aceste centre se salvează vieţi care altfel s-ar pierde până la intervenţia serviciilor de urgenţă specializate”, se încheie comunicatul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro