Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Medicii de familie se tem să semneze "în alb" contractele

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Brăila a anunţat că în luna iunie 2011 vor fi acordate servicii medicale în baza actelor adiţionale la contractele pentru 2010, însă medicii de familie spun că se încearcă exercitarea unei presiuni asupra lor pentru a semna nişte contracte "în alb". Ei susţin că nu au văzut, încă, normele de aplicare aprobate de CNAS şi MS pentru anul 2011, acestea fiind cele în baza cărora se desfăşoară şi se plăteşte activitatea, în timp ce actul adiţional la contractul pe 2010 îşi păstrează acelaşi număr. Punctul de vedere a fost exprimat în comun, de către Patronatul Medicilor de Familie, Societatea medicilor de MG/MF Brăila şi Comisia MF din Colegiul Medicilor Brăila, în replică la informaţiile furnizate de către conducerea CJAS Brăila şi publicate în ediţia de ieri a cotidianului "Obiectiv - Vocea Brăilei". "Ce nu s-a spus este că normele se publică în Monitorul Oficial bis, care nu se poate vizualiza pe site-urile oficiale, deci până la momentul apariţiei articolului, medicii de familie nu au avut posibilitatea să lectureze normele pentru care sunt invitaţi să semneze contractul adiţional. Îndemnul făcut populaţiei brăilene de a solicita medicilor de familie folosirea formularelor decontabile de către CJAS (reţete compensate, bilete de trimitere) precum şi semnalarea refuzului acestora la CJAS nu face decât să creeze o stare de tensiune nedorită între medici şi pacienţi şi, de asemenea, să exercite presiune asupra medicilor de familie pentru semnarea unor contracte «în alb». În final, dar nu în ultimul rând dorim să facem cunoscut celor interesaţi că au apărut acte legislative care aduc modificări în modul de completare a actelor specifice activităţii medicilor despre care CJAS Brăila nu face nicio precizare, expunând medicii prescriptori unor greşeli de care pot fi făcuţi răspunzători", se arată în comunicatul comun al organizaţiilor reprezentative ale medicilor de familie.




Categorie articol: 

Comentarii