Mergi la conţinutul principal

Medicii braileni protesteaza impotriva devansarii virstei de pensionare

La numai trei zile de la aplicarea noului pachet legislativ implementat de ministrul Eugen Nicolaescu, in sistemul de sanatate s-au declansat reactii de revolta in lant in lumea medicala.
Dupa schimbarea directorilor de spitale, pensionarea silita a peste 2.000 de medici din intreaga tara la 57 ani, femeile, si 62, barbatii bulverseaza intregul sistem sanitar. In timp ce ministrul Nicolaescu apreciaza ca virsta de pensionare este aceeasi pentru orice cetatean si ca nu face altceva decit sa aplice legile tarii, medicii sustin ca prevederile noului pachet legislativ creaza haos si sint antieuropene.
In Braila, cel putin 28 de medici s-au trezit in prag de pensionare peste noapte: 14 de la Spitalul Judetean de Urgenta, 2 de la Spitalul de Psihiatrie "Sf. Pantelimon", 1 medic de la Spitalul de Pneumoftiziologie (TBC) si 11 medici de familie.
Astazi, membrii Colegiului Medicilor din judetul Braila, impreuna cu membrii Societatii de Medicina Generala/ Medicina de Familie presteaza impotriva prevederilor Legii nr. 95/2006 referitoare la devansarea virstei de pensionare de la 65 ani, cum era stipulat in Legea nr. 306/2004 la 57 ani, femeile, si 62 ani, barbatii.
Dr. Florin Ioan, presedintele Colegiului Medicilor ne-a informat ca, in sprijinul actiunii de protest, medicii au multiple argumente, primordial fiind faptul ca facultatea de medicina obliga la cea mai lunga perioada de studii universitare si post-universitare din tara noastra.
"Medicii isi incep activitatea propriu-zisa mult mai tirziu decit alte categorii de personal cu studii superioare, raminindu-le o perioada mult mai scurta de activitate si implicit de cotizare pentru pensie. Aceasta modificare a survenit intr-un moment in care multi medici, bazati pe prevederile Legii nr. 306/2004, au angajat cheltuieli si credite pe care in noile conditii nu le mai pot achita.
Fara a contesta prevederile Legii nr. 95/2006, propunem revenirea la prevederile Legii nr. 306/2004 in ceea ce priveste virsta de pensionare - 65 ani indiferent de sex. Consideram ca dorinta noastra nu va impiedica procesul de intinerire al personalului medical, avind in vedere numarul mare de posturi vacante ce pot fi scoase la concurs, dar care nu sint ocupate si din cauza lipsei de motivatie materiala oferita de sistem", ne-a declarat dr. Florin Ioan, presedintele Colegiului Medicilor din Braila.

Pina la vacantarea posturilor, medicii respectivi vor putea functiona

Avind in vederea prevederile Legii 95, referitoare la virsta de pensionare a medicilor, Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate a solicitat ieri Directiei de Sanatate Publica numarul medicilor care se incadreaza in noile prevederi legale, pentru a analiza situatia serviciilor medicale ramase neonorate si pentru a vedea ce se poate face pentru asigurarea serviciilor respective.
"Noi avem contracte la momentul acesta cu destui furnizori de servicii medicale aflati in aceasta situatie de pensionare, situatie necunoscuta la inceputul anului. Acum, vom analiza situatia in functie de adresele primite de la Directia de Sanatate Publica", ne-a informat dr. Mariana Tarachiu, directorul general al Casei Judetene de Asigurari de Sanatate.
Potrivit sursei citate, pina la ocuparea in mod legal a diverselor posturi care se vor vacanta prin pensionarea unor medici, cu acordul Colegiului Medicilor, medicii cu virsta de pensionare vor putea functiona, dar despre conditiile in care se poate realiza acest lucru inca nu se stie nimic, intrucit nu au aparut inca normele de aplicare ale Legii 95.
"In lege se face referire doar la unitatile sanitare publice, dar, trebuie precizat daca situatia este valabila si pentru unitatile in regim privat, unde noi avem contracte de servicii pentru serviciile deficitare, de tip neurologie, gastroenterologie, radiologie, unde avem medici pensionari in contract cu CJAS, pentru ca nu avem furnizori", a mai adaugat dr. Mariana Tarachiu.
Dupa o prima evaluare a medicilor care, potrivit noului pachet legislativ urmeaza sa se pensioneze pentru ca au implinit virsta de 57, respectiv 62 ani, dr. Lucica Scutaru, directorul general al Directiei de Sanatate Publica ne-a informat ca, in Braila, 28 de medici se afla in aceasta situatie: 14 la Spitalul Judetean de Urgenta, 2 la Spitalul de Psihiatrie "Sfintul Pantelimon", un medic la Spitalul de Pneumoftiziologie (TBC) si 11 medici de familie.
"Toti acesti medici trebuie sa inceapa sa-si faca dosarele de pensii. Serviciile RUNOS vor intocmi dosarele si le vor inainta la Casa de Pensii, dar, pina atunci, medicii vor lucra in continuare. Intre timp, noi vom scoate posturile la concurs si, daca nu sint candidati, cu acordul Ministerului Sanatatii, prelungim activitatea medicilor pensionari", a precizat dr. Lucica Scutaru. Dupa cum am aflat de la directorul DSP, pentru acoperirea necesarului de medici se pregatesc posturile pentru rezidentii din anii terminali, dar, si in aceste conditii, in Braila este deficit de medici in cardiologie, cit si in medicina primara, prin pensionarea celor 28 de medici. Fata de devansarea virstei de pensionare si problemele cu care se confrunta, medicii braileni vor protesta astazi, incepind cu ora 13.00, la sediul Colegiului Medicilor. Vom reveni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro