Mergi la conţinutul principal

Meciurile din Liga a III-a se desfăşoară astăzi

Sportul Chiscani joacă de la ora 17.00, la AFK Csikszereda Miercurea Ciuc

 

Astăzi, de la ora 17.00, în cadrul etapei a 23-a a Ligii a III-a, Sportul Chiscani joacă pe terenul echipei de pe locul al doiea, Csikszereda Miercurea Ciuc. Un meci dificil pentru elevii antrenorului Georgel Pascu, deoarece formaţia din Miercurea Ciuc are drept obiectiv promovarea în eşalonul al doilea al fotbalului românesc, are în componenţă mulţi jucători experimentaţi şi nu-şi permite să facă paşi greşiţi pe propriul teren. La rândul ei, şi Sportul Chiscani are mare nevoie de puncte pentru a continua cursa de menţinere în Liga a III-a, aşa că se anunţă un meci viu disputat. “Mergem să ne jucăm şansa. Indiferent de adversara pe care am întâlnit-o până acum, noi ne-a propus să jucăm cât mai bine şi să acumulăm puncte vitale pentru evitarea retrogradării. Eu sper să ne ridicăm la valoarea adversarei noastre”, a declarat antrenorul Georgel Pascu.

În tur, AFK Csikszereda Miercurea Ciuc a câştigat cu 1-0 la Sportul Chiscani, unicul gol al partidei fiind marcat de Bajko în minutul 89. Conform raportului ocaziilor din teren, partida de la Chiscani ar fi trebuit să se încheie la egalitate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro