Mergi la conţinutul principal

Meciuri interesante în competiţiile de fotbal juvenile organizate de AJF Brăila

• campionatul juniorilor D este cel mai echilibrat • Stars şi Kinder se luptă pentru primul loc la juniorii E

 

Competiţiile juvenile de fotbal organizate de AJF Brăila au continuat în weekend-ul trecut cu meciuri interesante la toate categoriile de vârstă. Cel mai echilibrat este campionatul juniorilor D, iar rezultatele înregistrate reflectă acest lucru: în două meciuri s-au consemnat rezultate de egalitate, iar în celelalte două Luceafărul şi Sportul Chiscani au obţinut victorii la limită, 2-1, în partidele cu Dacia Unirea şi, respectiv, Viitorul Ianca.

La juniorii E decalajul valoric este ceva mai mare, astfel că două formaţii, Kinder şi Stars, au obţinut victorii la scoruri de handbal. Surprinzător, scorul etapei la juniori C a fost stabilit de Voinţa Surdila Greci, formaţie care s-a impus cu 9-0 în partida cu Viitorul Ianca.

“Campionatele juniorilor sunt mult mai echilibrate, cu meciuri frumoase şi cu mai multe echipe la start”, ne-a declarat Cristea Rusu, preşedintele Comisiei de copii şi juniori din cadrul AJF Brăila.  

 

Rezultatele înregistrate în campionatele de juniori:

Juniori D:

Stars – Dacia Unirea 2 Brăila 1-1

Dacia Unirea – Luceafărul 1-2

Viitorul Ianca – Sportul Chiscani 1-2

Luceafărul 3 Brăila – Victoria Traian 0-0

 

Juniori E:

Viitorul Ianca – Kinder 1-22

Luceafărul - Dacia Unirea 4-1

Sportul Chiscani – Stars 1-20

 

Juniori C

Seria I:

Dinamo Măxineni – Dinamic Unirea 0-3

Victoria Traian – Stars 0-8

Seria a II-a:

Comunal Cazasu – AS Jirlău 6-3

CS Făurei – Voinţa Racoviţa 3-1

Voinţa Surdina Greci - Viitorul Ianca 9-0.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro