Mergi la conţinutul principal

Marioara Nistor a fost aleasă preşedinte al PMP Brăila

Fosta şefă UNPR Brăila, Marioara Nistor a fost aleasă, vineri, pe poziţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a Partidului Mişcarea Populară Brăila, în cadrul Comitetului Executiv. Aceasta a afirmat că se simte onorată de încrederea care i-a fost acordată de către majoritatea membrilor PMP, chiar dacă au existat şi câţiva nemulţumiţi. "În cadrul Comitetului Executiv al PMP de astăzi (n.r. - vineri) am fost desemnată să preiau preşedinţia organizaţiei din judeţul Brăila, urmând ca în perioada următoare să stabilim şi la nivel local structura de conducere. Sunt onorată de această desemnare şi de încrederea care mi-a fost acordată şi ţin să îi asigur pe toţi colegii, în special pe cei din PMP, pentru că cei din UNPR mă cunosc foarte bine, că voi face tot posibilul ca partidul nostru să aibă o filială solidă la Brăila, care să poată concura cu cele două mari partide, PSD şi PNL. Unul dintre motivele pentru care am fost desemnată să conduc destinele PMP la Brăila tind să cred că l-a constituit experienţa pe care o am în privinţa administrării unui partid. În ultimii ani, după cum stiţi, am construit organizaţii solide, am extins reţeaua partidului la nivelul judeţului şi am trecut deja printr-o fuziune", a declarat Nistor. Deputatul a mai punctat că îşi doreşte ca ca fiecare membru din PMP să se implice pentru a realiza o organizaţie locală puternică. "Nu există învingători sau pierzători în urma acestei decizii luate de conducerea partidului. Este doar un prim pas pe care îl facem în noua formulă. Desigur, că în orice partid, că în orice grup, pot exista şi nemulţumiri, însă majoritatea colegilor sunt în favoarea actualei structuri. Respectăm opţiunea celor care au un alt punct de vedere faţă de majoritatea membrilor PMP, dar proiectul la care ne-am angrenat este unul important şi de perspectivă", a mai completat sursa citată.
Tot cu această ocazie s-a stabilit că fostul şef al PMP Brăila, profesorul Viorel Botea, va ocupa funcţia de prim-vicepreşedinte al organizaţiei locale. De asemenea, atât consilierul judeţean, cât şi Marioara Nistor sunt vicepreşedinţi PMP la nivel naţional.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro