Mergi la conţinutul principal

Mariana Nicolesco, prezentă la ceremonia UNESCO de la Paris

Mariana Nicolesco a participat, în urmă cu câteva zile, la ceremonia care a marcat 70 de ani de existenţă a UNESCO - Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, de la Paris. La eveniment a luat cuvântul directorul general UNESCO, Irina Bokova, şi secretarul general ONU, Ban Ki-moon, care a evidenţiat vocaţia Organizaţiei şi a făcut un apel emoţionant la solidaritatea umană, amintind propria experienţă. În anii 50, în Coreea, ţara sa natală, în urma războiului au fost distruse şcolile, iar copiii, printre care el însuşi, învăţau sub cerul liber cu manuale oferite de UNESCO. "Fără acea misiune salvatoare n-aş fi fost astăzi în faţa domniilor voastre", a precizat el.
Mariana Nicolesco a fost onorată cu Medalia UNESCO pentru Merite Artistice, Artist UNESCO pentru Pace şi Ambasador UNESCO, iar din iniţiativa directorului general al UNESCO, Irina Bokova, manifestările Darclée create de Mariana Nicolesco au dobândit Înaltul Patronaj UNESCO, în semn de recunoaştere a contribuţiei acestora la patrimoniul mondial al culturii.
Ediţia jubiliară 2015 a Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto "Hariclea Darclée", când se împlinesc 20 de existenţă a manifestării, are loc între 28 iulie şi 9 august.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro