Mergi la conţinutul principal

Marian Văsii, a cincea expoziţie personală

Îndrumat de artistul Hugo Mărăcineanu, elevul Liceului de Artă "Hariclea Darclee" va expune 20 de lucrări executate în tehnici mixte, cărbune şi pastel.

"E bine că Marian caută, că analizează, că e neliniştit, că are idei şi încearcă să le comunice, că simte că arta poate fi profundă. E rău doar dacă ar face din acest mod un singur ţel, o singură metodă, o unică poartă prin care să intre lumea lui, în lumea fenomenală. Drumul parcurs până la a cincea personală mă face să afirm că nu e rău, e chiar foarte bine", apreciază artistul Hugo Mărăcineanu noua ieşire pe simeze a ucenicului său.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro