Mergi la conţinutul principal

Marian Piţa, boxerul de aur de la CSM Brăila

După 17 ani, CSM Brăila are din nou un campion naţional la box seniori, pe Marian Piţa. În 1998, Cristian Bălan câştiga pentru a doua oară medalia de aur la naţionalele de seniori, la categoria 51 de kg şi a trebuit să treacă 17 ani pentru un nou succes de acest fel. Iar Marian Piţa şi-a făcut cadou titlul naţional chiar de ziua numelui. Elevul lui George Perţea şi Gigi Moise a boxat în trei meciuri la naţionalele de box pentru seniori de la Târgu Mureş, în ultimul adversar fiindu-i Marcel Arădoaie, un pugilist de la Dinamo Bucureşti, cu o carte de vizită bogată. Brăileanul a boxat însă foarte bine, a câştigat toate cele trei reprize şi a cucerit aurul. De altfel, Marian Piţa mai avea în palmares, în acest an, şi medalia de aur de la Cupa României pentru seniori, fapt care demonstrează că este cel mai bun boxer din România în 2015, la categoria 69 kg. Vişan a pierdut la puncte meciul cu Ninel Gheorghe de la Dinamo Bucureşti, în schimb, Vlad Sava a pierdut medalia de bronz pe mâna arbitrilor.
"În ciuda faptului că unii ne denigrează şi afirmă peste tot că nu avem rezultate, am demonstrat chiar prin rezultate că avem boxeri valoroşi. Am arătat că se munceşte la această secţie, iar cele două medalii vorbesc de la sine. Piţa a boxat foarte bine, Vişan a pierdut fără discuţie, după părerea mea Sava a fost dezavantajat de arbitraj, merita medalia de bronz. La acest succes al boxului brăilean şi-a adus contribuţia şi fostul director, Marian Neta", a declarat antrenorul George Perţea.

Urmează gala internaţională de box de la Ianca

În altă ordine de idei, vineri, la ora 19.00, la Ianca va avea loc o gală amicală internaţională de box, la care vor participa boxeri de la CSM Brăila, Centrul Olimpic de box de la Brăila şi componenţi ai loturilor naţionale din Republica Moldova. Acţiunea se desfăşoară în cadrul Zilelor oraşului Ianca şi este organizată de primarul Fănel Chiriţă şi de Gică Teiş, membru în Colegiul Judeţean de arbitri Brăila. Pe ringul din Ianca vor urca brăilenii Marian Piţa, campionul naţional de seniori en titre al categoriei 69 kg, Robert Jitaru, medaliatul cu bronz de la europenele de tineret, Adi Bărbieru, Vlad Sava şi câţiva boxeri care se pregătesc pentru naţionalele de cadeţi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro