Mergi la conţinutul principal

Maria Naidin, medaliată cu bronz la naţionalele de judo U13

Poetaşu a terminat competiţia în afara podiumului

 

La ediţia din acest an a Campionatului Naţional de judo rezervat categoriilor de vârstă U13 şi U12, care a avut loc la Timişoara, CSM Brăila a avut doi reprezentanţi, pe Maria Naidin şi respectiv pe Alexandru Poetaşu, iar Naidin a reuşit să obţină medalia de bronz la categoria 29 kg. Sportiva antrenată de Carmen Constantin a obţinut două victorii în primele meciuri, dar a pierdut în mod surprinzător în cel de-al treilea. Naidin a câştigat însă meciul al patrulea, cel în urma căruia a obţinut medalia de bronz. Alexandru Poetaşu a avut o prestaţie promiţătoare, dar el nu a contat în lupta pentru podium, fiind la primul concurs naţional.

“De la Naidin mă aşteptam la mai mult, dar, şi aşa, o medalie este importantă atât pentru ea, cât şi pentru clubul nostru. La primul lui concurs naţional, Poetaşu nu a reuşit să-şi stăpânească emoţiile, dar experienţa căpătată îl va ajuta în concursurile oficiale următoare”, a precizat antrenoarea Carmen Constantin.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro