Mergi la conţinutul principal

Marfa fără acte i-a adus belea pe cap unui brăilean

• bărbatul transporta cu un autoturism cantitatea de 236 kg de legume, fără a deţine documente legale de provenienţă

 

Comerciant amendat şi lăsat fără marfa transportată ilegal. La data de 16 august, ora 08.45, poliţiştii l-au depistat în trafic, pe strada Grigore Alexandrescu, pe un brăilean de 49 de ani, în timp ce transporta cu un autoturism cantitatea de 236 kg de legume. El nu deţinea documente legale de provenienţă.

Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă, în valoare de 500 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Marfa (172 kg de cartofi, 37 kg de morcovi şi 27 kg ţelină),în valoare totală de 1.025 lei, a fost confiscată şi predată, pe bază de proces-verbal, unei societăţi de profil, în vederea valorificării.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro