Mergi la conţinutul principal

Manifestatiile impotriva caricaturilor s-au soldat cu cel putin sase morti

Cel putin sase persoane au fost ucise si alte zeci ranite in timpul protestelor violente ale musulmanilor din Asia si Orientul Mijlociu generate de publicarea in Europa a unor caricaturi cu profetul Mohamed, informeaza cotidianul The Times in editia electronica de marti.
Patru persoane au fost impuscate mortal, la baza Bagram si in orasul Mihtarlam, din Afganistan, de catre fortele de politie care au deschis focul in timpul a doua manifestatii.
Un adolescent a fost ucis intr-o busculada in Somalia, dupa ce politia a tras focuri de avertisment pentru a dispersa, in orasul Bossaso, protestatari care aruncau cu pietre. Cadavrul unui protestatar a fost descoperit in cladirea care gazduia sediul consulatului Danemarcei din Beirut, incendiata de demonstranti duminica.
Si uciderea unui preot italian catolic in Turcia a fost corelata de presa italiana cu publicarea caricaturilor, desi nu exista dovezi concludente.
Luni, fortele de politie indoneziene au deschis focul asupra demonstrantilor, dupa ce acestia au inceput sa atace consulatele Statelor Unite si Danemarcei din Surabaya. In Delhi, politia a utilizat gaze lacrimogene si tunuri cu apa pentru a dispersa manifestantii care au dat foc drapelelor daneze.
Liderii din intreaga lume au luat atitudine intr-o incercare disperata de a dezamorsa criza. Aceasta este alimentata de faptul ca tot mai multe ziare au inceput sa publice caricaturile, inclusiv The Jerusalem Post, in timp ce tot mai multe ambasade europene sint atacate de protestatari.
Iranul a supendat toate legaturile comerciale cu Danemarca, tara unde au fost publicate, initial, caricaturile. Autoritatile de la Copenhaga au avertizat cetatenii sa evite calatoriile in 14 state musulmane. Operatorii de turism au anulat cursele si zborurile catre Maroc, Tunisia si Egipt, fapt care a afectat 15.000 de persoane.
Campania de publicare a caricaturilor s-a raspindit in Australia, Africa de Sud, Ucraina, Romania si chiar in Israel. Astfel, numarul tarilor in care acestea au fost publicate se ridica la 24. Pe linga Danemarca, desenele au mai aparut in Austria, Norvegia, Franta, Germania, Belgia, Italia, Olanda, Irlanda, Spania, Elvetia, Bulgaria, Ungaria, Statele Unite, Japonia, Noua Zeelanda, Iordania, Malaysia si Polonia.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro