Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Manifestari cultural-educative la Biblioteca Judeteana "Panait Istrati"

In cadrul manifestarii Saptamina Nationala a Bibliotecilor, in perioada 24 - 29 aprilie, Biblioteca Judeteana "Panait Istrati" organizeaza o serie de manifestari cultural-educative. Astfel, vineri 28 aprilie, cu incepere de la ora 10.00, la sediul Sectiei pentru copii si tineret, din Piata Poligon nr. 4, sunt asteptati cei mai mici utilizatori ai Bibliotecii pentru a participa la momentul artistic "Povestile prind viata", unde va fi prezentata sceneta "Ridichea uriasa". Activitatea este organizata in colaborare cu Gradinita nr. 7 "Lizuca".
Tot vineri, la acelasi sediu al bibliotecii, dar de la ora 12.00, iubitorii muzicii culte sunt invitati la prezentarea pianistului, dirijorului si compozitorului rus Serghei Prokofiev, ocazie cu care se va audia una din creatiile sale. Evenimentul va marca sarbatorirea a 115 ani de la nasterea marelui muzician.
Simbata, 29 aprilie, la sediul central al Bibliotecii, cu incepere de la ora 11.00, va avea loc premierea laureatilor concursului de desene inspirat de opera lui Daniel Defoe si lansarea volumului "Biblioteca mea din vis", continind lucrarile participante la concursul de creatie literara "Universul copilariei", editia a XV-a, 2005.
De asemenea, pe parcursul intregii saptamini, cititorii pot vizita expozitia de carte organizata sub egida "Aniversari brailene": Petre Raileanu si Marius Dobrescu - implinirea a 55 de ani de la nasterea celor doi autori braileni.




Categorie articol: 

Comentarii