Mergi la conţinutul principal

Manchester City, una dintre cele mai puternice echipe de fotbal în prezent

Deşi cu ani în urmă pasionaţii de fotbal la nivel global recunoşteau mai degrabă performanţele celor de la Manchester United, iată că între timp o altă echipă din Manchester a accelerat şi a ajuns să domine fotbalul european. Cei de la Manchester City sunt pe val, reuşind victorie după victorie, în toate competiţiile în care activează.

 

Lideri în clasament în campionatul Angliei

În Premier League, “cetăţenii” conduc în clasament cu 8 puncte în faţa următoarelor clasate, Manchester United şi Tottenham. Abia apoi urmează alte branduri de top în fotbalul din Anglia şi anume Chelsea, Liverpool şi Arsenal. În cel mai recent meci de campionat, Manchester City a învins pe Arsenal cu un categoric 3-1, confirmând astfel statutul său de lider în etapa în care a reuşit să se distanţeze de adversarii principali. Opt puncte înseamnă mult în Premier League, însă dincolo de clasament este vorba de jocul foarte bun care convinge. Manchester City evoluează spectaculos, ferm, cu un echilibru perfect între ofensivă şi defensivă.

 

Forţă impresionantă şi în Liga Campionilor

Manchester City impresionează continuu şi în UEFA Champions League, acolo unde încet, încet pare să devină una dintre favoritele competiţiei. Englezii au învins de două ori pe Napoli (2-1 în Anglia şi 4-2 în Italia), ceea ce înseamnă mai mult decât 6 puncte în economia grupei: Manchester City a reuşit astfel să treacă de liderul din Serie A, în condiţiile în care echipa italiană evoluează de asemenea foarte bine în campionatul intern. Echipa lui Josep Guardiola a învins în Liga Campionilor şi pe Sahtior Donetk, scor 2-0, la Manchester, precum şi pe Feyenoord, scor 4-0, la Rotterdam.

 

Maşină de goluri, atenţie în defensivă

Foarte puţine goluri primite, foarte multe goluri marcate - iată reţeta de succes a celor de la Manchester City. “Cetăţenii” au numeroase meciuri în care au învins la scor. Cea mai categorică victorie a fost consemnată în Premier League, pe data de 14 octombrie, 7-2 cu Stoke City. Două săptămâni mai devreme, Manchester City pleca de la Londra cu toate cele 3 puncte, de pe terenul lui Chelsea (scor 1-0 pentru oaspeţi). Aşadar, se poate spune că Manchester City se bazează pe eficienţă: în meciurile mai grele se impune chiar şi la diferenţă minimă, în cele mai uşoare nu iartă nimic şi marchează cât mai multe goluri posibil.

 

Favorită la casele de pariuri sportive

Manchester City este în prezent favorită pentru câştigarea trofeului în Premier League, cota 1,17 la una dintre principalele case de pariuri online. Specialiştii agenţiei par să considere că este puţin probabil ca altă echipă să revină din urmă şi să depăşească actualul lider: Manchester United şi Tottenham au fiecare cotă 15,00, iar Chelsea are cotă 21,00 pentru acelaşi obiectiv. În ceea ce priveşte cea mai recentă victimă a “cetăţenilor”, Arsenal, echipa londoneză este cotată cu... 101,00! Leicester City, campioana din urmă cu două sezoane, are acum cotă 1001,00, căci se menţine în a doua jumătate a clasamentului din Premier League.

În privinţa UEFA Champions League, Manchester City este cotată cu a treia şansă, însă la mică depărtare de primele două favorite. Astfel, cotele sunt în acest moment: PSG 4,25, Real Madrid 5,50, Manchester City 6,00. Abia apoi urmează FC Barcelona, cotă 8,00. Cel mai apropiat meci al “cetăţenilor” în Liga Campionilor este cel cu Feyenoord, programat pe data de 21 noiembrie, în Anglia. Luând în considerare scorul din meciul tur (4-0 pentru oaspeţi), olandezii au cotă 26,00 pentru victorie în deplasare, iar gazdele cotă 1,08 pentru un nou succes. Pasionaţii de pariuri sportive găsesc pe internet cele mai bune case de pariuri pentru live, acolo unde adrenalina este la cote maxime la fiecare meci al celor de la Manchester City.

 

Echipa de mare succes

În cel mai recent meci de campionat, Manchester City - Arsenal 3-1, au marcat pentru gazde De Bruyne 19', Aguero '49 (penalty) şi Gabriel Jesus '75. Iată cum a arătat echipa învingătoare, formată de antrenorul Josep Guardiola: Ederson - Walker, Stones, Otamendi, Delph - De Bruyne, Fernandinho, D. Silva - Sterling, Aguero, Sane. Rezerve au fost Bravo, Danilo, G. Jesus, Gundogan, Mangala, B. Silva, Yaya Toure. De partea cealaltă, Arsenal a jucat cu Cech - Bellerin, Koscielny, Monreal,  Kolasinac - Coquelin, Xhaka - Ramsey, Ozil, Iwobi - Alexis Sanchez.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro