Mergi la conţinutul principal

Mamă, ce-mi vine să le fuck direcţia!

Ştirea potrivit căreia Consiliul Judeţean Brăila, condus pe contrasens de domnu' Bunea Stancu, a decis înfiinţarea Direcţiei Judeţene de Servicii Publice m-a enervat destul de tare cu nervii.  Iată, aşadar, încă un motiv pentru ca în 2010 să nu mai plătesc nici un impozit, să văd ce o să-mi facă.
Această direcţie de deservicii publice va administra nu'ş ce clădiri şi activităţi din Brăila. Oficial, direcţia va răspunde de administrarea patinoarului, de sala de bowling şi de alte nimicuri pe care nu am chef să le menţionez. Bine, vorba vine „va răspunde", căci în administraţia publică din Brăila nu mai răspunde nimeni pentru faptele lui de vreo 20 de ani.
Naşterea Direcţiei Judeţene Deservicii Publice coincide cu înfiinţarea unor noi posturi pentru trântorii de partid şi de stat. Oameni care s-au lăsat de muncă de tineri, adică imediat ce s-au înscris în Partid, vor primi cu această ocazie un birou, o secretară cu buze calde, o maşină de serviciu, un şofer, şi o leafă prietenoasă. Cam de la 35 de milioane de lei net în sus. În spatele acestor brăileni cu birouri, secretară şi şofer se vor afla alţi brăileni (nu, nu despre voi este vorba, nu vă bucuraţi de pomană!) care vor veni la serviciu doar ca să aibă şi ei un loc unde să-şi bea cafeaua.
Direcţia va raporta cât mai multe succese, domnu' Bunea Stancu îi va acorda un buget pe măsură, că doar nu dă de la el din buzunar, iar toată lumea va fi fericită. Toată lumea angajată în cadrul direcţiei, că doar nu voi, cei care vă rupeţi spinarea pentru a vă plăti impozitele, astfel ca domnu' Bunea Stancu să poată dispună de un buget generos la CJ-ul dumnealui!
La muncă, sclavilor, căci direcţiile au nevoie de bani!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro