Mergi la conţinutul principal

Mai sigur în şcoli. Poliţia Şcolară în funcţiune

odată cu începerea noului an şcolar, la nivelul Poliţiei Române a fost înfiinţată Poliţia Siguranţa Şcolară - structură distinctă care acţionează exclusiv pentru un mediu şcolar mai sigur • la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila s-a pus în funcţiune Biroul Siguranţa Şcolară, structură reprezentată de cms. şef Simona Costescu, cu atribuţii de şef, plus trei ofiţeri de poliţie şi un agent de poliţie • Brăila are deja un “renume” cu privire la faptele de violenţă extremă în zona şcolilor, însă Poliţia Siguranţa Şcolară este cea care ar trebui acum să ţină sub control aspectul violenţei din şcoli şi din afara acestora

 

Veşti bune! S-a înfiinţat Poliţia Siguranţă Şcolară - Biroului Siguranţa Şcolară la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila! Fenomenul infracţional din şcoli şi zonele adiacente a atins, în ultimii ani, cote ridicate şi periculoase, cel puţin la nivelul unităţilor de învăţământ din Brăila. Şi au fost atacuri violente asupra elevilor, din partea unor copii care au intrat de mici în sfera infracţionalităţii, însă din situaţia statistică prezentată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila reiese că au fost destule infracţiuni comise şi de elevi, în şcoli. În ultimii trei ani şcolari, au fost sesizate 160 de infracţiuni comise în incinta unităţilor de învăţământ, multe dintre aceştia fiind săvârşite chiar de elevi. A fost vorba în mare parte de infracţiuni de lovire sau alte violenţe, tâlhării, furturi, ameninţări sau distrugeri. Şi în afara unităţilor de învăţământ au fost înregistrate infracţiuni de lovire sau tâlhărie, anul acesta fiind fruntaş la astfel de fapte violente. În ianuarie, un adolescent de 15 ani a fost înjunghiat în coapsa piciorului de către un minor de numai 10 ani, în faţa Colegiului “Murgoci”, care i-a cerut bani. În februarie, un adolescent de 15 ani a fost ameninţat de către un minor de 12 ani, tot în faţa Colegiului “Murgoci”, în plină zi. Atacatorul îi ceruse bani, sub ameninţarea cuţitului. În septembrie, o tânără de 16 ani ne-a reclamat faptul că, în timp ce se afla în zona Falezei Dunării, pe strada Malului, împreună cu fratele său şi o altă persoană, un băiat le-a adresat ameninţări şi le-a cerut banii şi telefoanele. Reclamanta bănuieşte că autorul ar fi chiar unul dintre cei implicaţi în atacul violent din zona Liceului Murgoci, din luna ianuarie.

Şi astfel de tâlhării au mai fost comise şi în zona altor unităţi de învăţământ din municipiu. La Brăila funcţionează deja Centrul destinat copiilor care au săvârşit fapte penale, acesta fiind un pas important, mai ales că printre elevii brăileni tot umblă nestingheriţi membrii unei bande de minori specializaţi în comiterea de fapte penale.

 

O şansă pentru elevii brăileni. Ofiţerii Biroului Siguranţa Şcolară sunt “pe baricade”

Avem şanse să revenim pe calea cea bună din punctul de vedere al infracţiunilor din şcoli şi zona adiacentă. Asta cu ajutorul poliţiştilor care se ocupă de siguranţa şcolară. Se acţionează mult mai intens pentru prevenirea delicvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ.

Începând cu data de 14 septembrie 2020, la început de nou an şcolar, la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române a fost înfiinţată Poliţia Siguranţa Şcolară - structură distinctă care acţionează exclusiv pentru un mediu şcolar mai sigur, cu toate aspectele ce privesc elevii şi profesorii. Am cerut date la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila cu privire la această structură constituită pe plan local. “La nivelul IPJ Brăila, structura astfel constituită poartă denumirea de Biroul Siguranţa Şcolară şi este reprezentată de comisar şef Costescu Simona Rodica, împuternicită să exercite atribuţiile de şef al structurii, trei ofiţeri de poliţie şi un agent de poliţie. Poliţiştii care fac parte din componenţa Biroului Siguranţa Şcolară au experienţă în munca de poliţie şi provin din structurile de prevenire, ordine publică, proximitate, investigaţii criminale. Rolul acestei structuri este acela de a cunoaşte particularităţile mediului şcolar (prin realizarea studiilor criminologice, analizelor sau diagnozelor referitoare la dimensiunile şi tendinţele criminalităţii specifice acestui mediu) şi de a colabora cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Agenţia Naţională Antidrog, Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane, structurile de crimă organizată , etc.) şi ale Poliţiei Române (structuri de ordine publică, poliţie rutieră, prevenire, proximitate) pentru organizarea unor acţiuni poliţieneşti şi activităţi preventive, în vedere menţinerii sub control a criminalităţii, pentru creşterea gradului de siguranţă al elevilor, studenţilor şi al personalului didactic în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ”, a precizat agent de poliţie Geanina Niculae, din cadrul Biroului de Presă al IPJ Brăila.

În răspunsul transmis de IPJ Brăila, la solicitarea jurnaliştilor, se mai precizează că activităţile şi misiunile structurii de poliţie Siguranţa Şcolară sunt organizate în conformitate cu Planul Naţional Comun de Acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă al elevilor şi personalului didactic şi pentru prevenirea delicvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar. Acesta a fost aprobat la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, documentul fiind transpus la nivelul judeţului Brăila în Planul Teritorial Comun de Acţiune, prin ordin al Prefectului Judeţului Brăila. “Poliţiştii acestei structuri dezvoltă parteneriatul poliţie-şcoală-comunitate, în vederea realizării unui proces educaţional antiinfracţional şi antivictimal. Odată cu începerea anului şcolar, la nivelul judeţului Brăila a fost asigurată prezenţa poliţiştilor, jandarmilor şi a poliţiştilor locali la fiecare unitate de învăţământ din municipiul şi judeţul Brăila. Asigurarea unui mediu şcolar sigur, protejat de diferite forme de manifestare a criminalităţii, este o prioritate pentru Poliţia Română!”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Brăila.

 

Infracţiuni multiple în incinta şcolilor, multe comise de elevi

De la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila am primit şi situaţia statistică a infracţionalităţii sesizate în unităţile de învăţământ de la nivelul judeţului Brăila, în ultimii trei ani. Au fost sesizate, în total, peste 160 de infracţiuni, majoritatea comise în incinta şcolilor, între elevi. Sunt 101 elevi acuzaţi de comiterea unor fapte penale, multe dintre acestea izbucnite după conflicte spontane.

Astfel, în anul şcolar 2019 - 2020 au fost sesizate 50 de infracţiuni dintre care 47 în incinta unităţilor de învăţământ, fiind vorba despre 25 infracţiuni de lovire sau alte violenţe, 10 infracţiuni de furt, 3 infracţiuni de purtare abuzivă, câte două infracţiuni de distrugere, ameninţare şi abuz în serviciu, dar şi câte o infracţiune de tâlhărie, rele tratamente aplicate minorului şi însuşire a bunului găsit. În zona adiacentă unităţilor de învăţământ au fost sesizate 3 infracţiuni de tâlhărie. După cum au stabilit poliţiştii, cele 50 de infracţiuni sesizate în anul şcolar 2019 - 2020 au fost săvârşite de către 37 de persoane, din care 29 elevi şi 8 din alte categorii.

În anul şcolar 2018 - 2019 au fost sesizate 63 de infracţiuni, după cum arată poliţiştii, dintre care în incinta unităţilor de învăţământ au fost sesizate 62 de infracţiuni. Este vorba despre 32 de infracţiuni de lovire sau alte violenţe, 23 infracţiuni de furt, o infracţiune de tâlhărie, una de vătămare corporală din culpă, una de abuz de încredere, o infracţiune de ameninţare, una de agresiune sexuală, o infracţiune de port sau folosire de obiecte periculoase şi una de însuşire a bunului găsit. În zona adiacentă unităţilor de învăţământ a fost sesizată o infracţiune de tâlhărie. Cele 63 de infracţiuni sesizate în anul 2018 - 2019 au fost săvârşite de către 45 de persoane, din care 38 elevi şi 7 din alte categorii.

În anul şcolar 2017 - 2018 au fost sesizate 54 de infracţiuni, dintre care în incinta unităţilor de învăţământ au fost sesizate 51 de infracţiuni (25 infracţiuni de lovire sau alte violenţe, 15 infracţiuni de furt, 3 infracţiuni de purtare abuzivă, 2 infracţiuni de vătămare corporală din culpă, 2 infracţiuni de distrugere, o infracţiune de ameninţare, una de abuz în serviciu, 1 infracţiune de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, 1 infracţiune de însuşire a bunului găsit sau ajuns din eroare asupra făptuitorului).

În zona adiacentă unităţilor de învăţământ au fost sesizate 3 infracţiuni de lovire sau alte violenţe. Cele 54 de infracţiuni sesizate în anul şcolar 2017 - 1018 au fost săvârşite de către 45 de persoane, dintre care 34 de elevi şi 11 din alte categorii.

Am întrebat şi dacă în ultimii trei ani şcolari au fost şi cazuri de profesori ameninţaţi sau agresaţi, însă de la IPJ ni s-a comunicat faptul că nu există evidenţă statistică în acest sens.

Legat de infracţionalitatea din şcoli, poliţiştii au ţinut să facă anumite precizări. Ni s-a explicat că, pe lângă întocmirea de dosare de cercetare penală şi efectuarea de cercetări în aceste cauze, permanent sunt desfăşurate activităţi în vederea creşterii gradului de siguranţă al elevilor. Astfel, sunt derulate programe preventive de acţiune, în comun cu reprezentanţii instituţiilor partenere, se efectuează acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii absenteismului şcolar, poliţiştii participă la întâlniri cu părinţii şi cadrele didactice. În plus, dispozitivele de siguranţă publică şi patrulare monitorizează unităţile de învăţământ preuniversitar atunci când are loc afluirea/defluirea elevilor de la/către domiciliile acestora, cât şi pe timpul desfăşurării procesului de învăţământ.

În plus, poliţiştii implementează măsuri pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar.

De asemenea, de la nivelul Poliţiei Brăila se transmit informări către autorităţile competente privind necesitatea tuturor unităţilor de învăţământ de dotare cu sisteme electronice de securitate şi asigurarea cu pază proprie (cu personal anume calificat, pe întreaga durată a orelor de curs) sau specializată.

 

Mesajul ministrului Vela

Ministrul de Interne Marcel Vela a declarat, în data de 8 septembrie, că în cadrul Poliţiei Române a fost înfiinţată Direcţia pentru Siguranţă Şcolară, care va fi alcătuită din 270 de poliţişti. Acesta a precizat că Poliţia Siguranţă Şcolară va avea o subordonare centrală, iar obiectul ei de activitate este strict legat de asigurarea protecţiei şi siguranţei elevilor şi a cadrelor didactice. Noua structură va preveni şi combate violenţa în şcoală, cu accent pe fenomenul de bullying, şi actelor de violenţă între elevi în interiorul şcolii, cât şi în proximitatea acesteia. Totodată, după cum a explicat ministrul de Interne, structura va monitoriza măsurile de siguranţă, va analiza fenomenele infracţionale din fiecare şcoală, va identifica riscurile şi problemele specifice fiecărei unităţi de învăţământ.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro