Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Mai multe locatii si cozi mai mici, la plata rovinietei

Apropierea sfirsitului de an aduce cu sine o noua grija pentru soferi: achitarea contravalorii rovinietelor, pentru a putea circula pe drumurile nationale. In municipiul Braila, oficiile postale la care se poate efectua plata integrala, pentru roviniete-ecuson, si plata esalonata, pentru roviniete-ecuson si roviniete-talon, au urmatoarele locatii: Str. Danubiului, nr. 8; Str. Eremia Grigorescu, bl. A5; Str. Plevnei, nr. 280, bloc 14; Calea Calarasi, nr. 64, bloc 13; Str. Buzaului, bloc B; Calea Galati, nr. 325; Calea Calarasi, nr. 252 si Str. Scolilor, bloc M1. Acelasi tipuri de roviniete se pot achizitiona si de la oficiile postale din Faurei si Insuratei. Subunitatile postale la care se poate efectua doar plata integrala - roviniete-ecuson - sint cele din localitatile Ianca, Baraganu, Viziru, Gropeni, Tichilesti, Tufesti, Dudesti, Sutesti si Movila Miresii. Rovinietele sint necesare doar in cazul utilizarii drumurilor nationale. La nivelul judetului Braila, acestea sint: DN2B Vizireni-Braila-Sendreni; DN22B dig Braila-Galati; DN22 Braila-Rimnicu Sarat; DN23 Braila-Focsani; DN21 Braila-Slobozia si Soseaua de Centura. Pretul rovinietelor precum si amenzile pentru neachitarea acestora au ramas aceleasi ca si anul trecut. Astfel, pentru un autoturism care nu respecta normele europene de poluare (non-euro) rovinieta costa 24 euro, pentru un autoturism dotat cu motor euroI, pretul este 21 euro, iar pentru euro II si peste, pretul este de 16,8 euro. Pentru microbuze, autobuze si camioane, rovinieta costa citeva sute de euro. Pretul in lei se fixeaza in functie de cursul euro, la inceputul fiecarei luni, raminind valabil pe tot parcursul lunii respective. Amenzile pentru cei prinsi pe drumurile nationale fara rovinieta vor fi de la 3 milioane, pentru persoane fizice, pina la 70 milioane, pentru cele juridice. Pentru plata rovinietei, persoanele fizice trebuie sa prezinte la oficiile postale urmatoarele documente: cartea de identitate a autovehiculului sau certificatul de inmatriculare, in copie sau original; documentele vamale pentru autovehiculele inmatriculate temporar; buletinul sau cartea de indentitate a platitorului. Persoanele juridice vor prezenta, in functie de caz, urmatoarele documente: certificatul de inmatriculare sau cartea de indentitate a vehiculului, in original sau copie; certificatul de inregistrare de la Registrul Comertului, certificatul de inscriere si codul fiscal, pentru asociatii si fundatii, in copie sau original; documente vamale pentru vehicule inmatriculate temporar; buletin sau carte de indentitate. In afara oficiilor postalele, rovinietele se mai pot achita la agentiile CEC si la benzinariile "Petrom", MOL, "Rompetrol", OMV, "LukOil" si "FixOil".




Categorie articol: 

Comentarii