Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Maestrul Gheorghe Dinică a încetat din viaţă

Marele Gheorghe Dinică, actor emblematic pentru filmul şi teatrul românesc, a lăsat în urmă zeci de roluri memorabile pe toate scenele importante ale Capitalei şi în peste 60 de filme, printre care Caţavencu, Nae Girimea, Paraipan, N. M. Siseanu şi Pavel Puiuţ.

S-a născut pe 1 ianuarie 1934, la Bucureşti, iar în 1961 îşi deschidea drumul spre glorie, ca absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, la clasa profesoarei Dina Cocea.

"Am fost un copil liber, năzdrăvan, curios, mai degrabă crescut de stradă şi de prieteni decât de familie, dar sufletul şi mintea mea de copil au memorat doar farmecul străzii şi al jocurilor de puştani. Nici nu mai ştiu câte roluri am jucat cu trupa de amatori, zeci de personaje...Primul meu rol a fost cu o trupă de amatori de la Poştă, iar eu interpretam rolul Locotenentului Stamatescu din piesa «Titanic vals» de Tudor Muşatescu. Eram pe scena şi parcă visam. Nici nu ştiam ce se întâmplă cu mine. La un moment dat, m-au trezit nişte aplauze din sală. Acelea au fost primele aplauze din viaţa mea. M-am suit pe scenă şi parcă eram acolo de când lumea", îşi amintea el.

Practic, trecerea în revistă a pieselor în care a jucat Dinică reprezintă o sumă de repere pentru dramaturgia românească şi mondială, de la Caragiale, Teodor Mazilu, Eugen Ionescu şi Baranga, la Shakespeare, G. B. Shaw, Cehov şi Gorki. Relevantă pentru memoria recentă a spectatorilor este apariţia lui, ani la rând, în "Take, Ianke şi Cadîr", în care i-a avut ca parteneri pe bunii săi prieteni Marin Moraru şi Radu Beligan. Începând din 1963, a jucat şi în piese şi filme de televiziune, ultimele sale colaborări fiind legate de telenovelele de succes "Inimă de ţigan" şi "Regina".

Talentul uriaş şi pasiunea pentru actorie l-au impus rapid, încă din tinereţe, şi pe marile ecrane. Debutul în film s-a consumat în 1963, în "Străinul" lui Mihai Iacob, pe un scenariu de Titus Popovici, în care a jucat alături de un alt amic de-o viaţă al său, Ştefan Iordache, plecat şi el în eternitate. Au urmat alte peste 60 de pelicule, cu Gheorghe Dinică magistral în pielea unor personaje în majoritate negative. Memorabile au rămas, astfel, prestaţiile sale din producţii ca "Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte" (1971), "Osânda" (1976), "Prin cenuşa imperiului" (1976), "Concurs" (1982), "Cel mai iubit dintre pământeni" (1992), "Patul conjugal" (1992) sau "După-amiaza unui torţionar" (2001), titluri de referinţă ale cinematografiei autohtone.

Cele mai cunoscute personaje ale sale sunt însă Lăscărică şi Paraipan, din seria de filme poliţiste regizată de Sergiu Nicolaescu, în care rolurile lui Dinică au lăsat în urmă replici intrate în folclorul urban, cum ar fi "Nu trage, dom' Semaca!".

La fel de populare sunt şi replicile sale din "Columna", filmul istoric realizat în 1968 de Mircea Drăgan, în care Dinică, în rolul trădătorului Bastus, spunea: "În nemernicia mea, ca un câine turbat, am muşcat mâna care m-a hrănit..".

A făcut şi comedie, cu la fel de mult succes, fiind de neuitat pentru "De ce trag clopotele, Mitică?" (1982), "Secretul lui Bachus (1984), "Secretul lui Nemesis" (1986), "Cuibul de viespi" (1987), "Crucea de Piatră" (1993) şi Filantropica (2001).

Pentru prestaţiile sale cinematografice, artistul a fost distins cu nouă premii, printre care şi unul pentru întreaga carieră, acordat la Transilvania International Film Festival (TIFF).




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii