Mergi la conţinutul principal

Maşina proiectată într-un imobil, pe strada Chişinăului

marţi, un şofer circula pe strada Abrud şi ar fi pătruns în intersecţia cu strada Chişinăului, unde a lovit un alt autoturism • maşina lovită a fost proiectată într-un imobil din zonă, o pasageră de 18 ani fiind rănită

 

Accident produs în cartier Rdau negru, din cauza neatenţiei în conducere. La data de 3 martie, în jurul orei 9.00, un bărbat de 45 de ani, din Brăila, conducea autoturismul pe strada Abrud, dinspre strada Şebeşului. Potrivit poliţiştilor, acesta ar fi pătruns în intersecţia cu strada Chişinăului, unde a lovit şi proiectat într-un imobil un alt autoturism, condus de un bărbat de 43 de ani, care circula pe strada Chişinăului. 

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a unei pasagere de 18 ani, aflată în cel de-al doilea vehicul. Aceasta a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Şoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro