Mergi la conţinutul principal

Măsuri de securitate pentru finala Cupei României


Este obligatoriu ca, la porţile de acces în stadion, posesorii de bilete să aibă asupra lor şi Cartea de Identitate, în caz contrar acestora li se va interzice accesul în stadion. Aceeaşi măsură se va aplica şi în cazul în care CNP-ul de pe Cartea de Identitate prezentată la control este altul decât al persoanei înscrise în sistemul computerizat în momentul procurării biletului.

Meciul Dinamo-Steaua va fi deschis printr-un spectacol de sunet şi lumină

Pentru a nu se repeta evenimentele reprobabile petrecute la meciul FC Rapid - FC Braşov, din ultima etapă a campionatului Ligii I, ediţia 2010-2011, când o torţă aprinsă în tribune a fost aruncată asupra unei suportere, provocându-i arsuri pe 40% din suprafaţa feţei, la meciul Dinamo - Steaua suporterilor le este interzis accesul în incinta stadionului cu următoarele obiecte: arme, arme albe de orice fel, torţe, făclii, explozibili, materiale incendiare, orice fel de substanţe sau prafuri care, prin combinare chimică, pot produce explozibili, ţevi din plastic, lemn sau metal, sticle de orice fel, umbrele si orice corp care poate deveni material contondent.
De asemenea, suporterilor le este interzis accesul în incinta stadionului cu steaguri cu beţe. Singurele bannere admise vor fi cele pe suport textil, care conţin mesaje sportive, decente. Spectatorii care vor încălca aceste prevederi şi care vor tulbura desfăşurarea spectacolului sportiv vor intra sub incidenţa prevederilor Legii nr. 4/2008.
Meciul Dinamo-Steaua va fi deschis printr-un spectacol de sunet şi lumină, realizat în special prin jocuri de lasere, care va începe la ora 20.45. Porţile de acces ale stadionului vor fi deschise la ora 17.30. Show-ul va continua şi pe timpul pauzei, urmând să se încheie după sfârşitul partidei prin festivitatea de decernare a trofeului echipei învingătoare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro