Mergi la conţinutul principal

Măcelul din Club “Acapulco”. Trei arestaţi

• după aproape două săptămâni, anchetatorii au reuşit să îi identifice pe autorii atacului sângeros din clubul de pe Faleza Dunării • trei persoane au fost arestate, fiind acuzate de infracţiunile de tentativă la omor, port şi folosire de obiecte periculoase, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere • cei trimişi în spatele gratiilor sunt Costică Gălăţeanu, Marian Cristian Neacşu şi Robert Şerban • în noaptea de 8 octombrie, aceştia au năvălit în club, după ce au spart geamul cu toporul, apoi au lovit clienţii cu săbii şi cuţite

 

Primele arestări în “Măcelul de la Acapulco”. Anchetatorii care s-au ocupat de scandalul din clubul de pe Faleză au reuşit să-i identifice pe 3 dintre atacatorii care au intrat cu săbii şi topoare în local. Şi i-au şi “înşfăcat”, în sensul că au propus, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi a încuviinţat, arestarea lor pentru o lună. Toţi 3 inculpaţii au la cazier fapte similare de violenţă în public, unul dintre ei fiind chiar căutat pentru trafic de persoane în Franţa. Motivul altercaţiei din “Acapulco Summer Club” rămâne deocamdată învăluit în mister, însă poliţiştii şi procurorii continuă cercetările pentru a lămuri cu exactitate cum de s-a ajuns la teribilul scandal în urma căruia mai mulţi tineri au ajuns la spital, unul cu răni deosebit de grave, mai ales în zona capului. Ca să nu mai amintim de panica creată printre clienţii care veniseră la distracţie în club, dar şi în rândul angajaţilor care nu-şi doareau altceva decât o noapte fără incidente. N-a fost să fie aşa. Este posibil ca la măcelul din locul de distracţie să fi luat parte şi alte persoane, asta dacă ţinem cont de faptul că, din primele concluzii, s-a desprins ideea că gaşca pusă pe scandal care a dat buzna în local era formată din 8 – 10 indivizi. Este posibil, aşadar, ca lista celor acuzaţi să fie ceva mai lungă. Cert este că până acum nimeni nu a făcut precizarea dacă mai există sau nu şi alţi suspecţi în aceeaşi cauză, deocamdată fiind vorba doar despre cei 3 arestaţi. Ancheta continuă totuşi. Iată însă cum s-a văzut seara de coşmar prin ochii procurorului de caz.  

 

Violenţă extremă

Atacul cu săbii şi topoare, din seara de 8 august, din “Acapulco Summer Club” de pe Faleză, a fost comis de trei indivizi cu gânduri criminale, care au ajuns acum la arest. În prag de weekend, au fost trimişi în spatele gratiilor Costică Gălăţeanu (47 de ani), Marian Cristian Neacşu (23 de ani) şi Robert Şerban (26 de ani). Toţi sunt acuzaţi de comiterea infracţiunilor de tentativă la omor, port şi folosire de obiecte periculoase, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere. Procurorul criminalist a cerut arestarea preventivă faţă de cei trei brăileni şi a arătat în faţa judecătorilor pericolul pe care îl reprezintă inculpaţii, dacă sunt lăsaţi în libertate, ţinând cont de faptele de o violenţă extremă comise.

Potrivit procurorului, în seara de 8 octombrie, în jurul orei 22.30, inculpaţii Costică Gălăţeanu, înarmat cu o sabie, şi Marian Neacşu, înarmat cu un topor, împreună cu alte aproximativ 8 - 10 persoane, toate înarmate cu arme albe (săbii şi cuţite), au pătruns prin distrugerea uşii de acces în localul “Acapulco”. Folosind armele, aceştia au lovit persoanele vătămate Georgian I., Marian Mădălin I. şi Marian V., acestuia din urmă provocându-i un traumatism cranio-cerebral cu plăgi contuze şi plăgi tăiate, inclusiv pe braţe şi picioare (leziuni de apărare), plus fracturi ale calotei craniene, necesitând îngrijiri medicale pentru vindecare pe o perioadă de 25 - 30 zile. Prin săvârşirea acestor fapte, a arătat procurorul, atacatorii au tulburat grav ordinea publică şi au creat în rândul angajaţilor, localului şi clienţilor panică şi indignare. Oamenii au fost determinaţi să se refugieze în dependinţe ori să părăsească barul în fugă. Procurorul a arătat că faptele reţinute în sarcina inclulpaţilor prezintă o gravitate deosebită, aceştia pregătind anterior atacul şi organizând întâlniri cu persoanele ce urma să ia parte la altercaţie. Inculpaţii au atacat persoana vătămată, cea care a suferit cele mai grave leziuni, de două ori, iniţial cu pumnii şi prin ameninţarea cu săbiile, iar ulterior prin lovirea activă, repetată, cu mare intensitate, orientând loviturile către capul victimei ce era căzută pe canapea, folosind săbii şi un topor de mari dimensiuni. Procurorul a mai arătat că faptele au fost comise într-un local aglomerat, în care inculpaţii au pătruns ţipând şi agitând armele, după ce au spart un geam cu toporul, atitudinea acestora fiind intimidantă şi creatoare de panică.

 

Inculpaţii au negat participarea la violenţele din club

Costică Gălăţeanu a comis infracţiunile în stare de recidivă, în listă fiind 18 pedepse cu închisoarea aplicate anterior pentru săvârşirea de infracţiuni de furt şi tâlhărie. La rândul său, inculpatul Cristian Neacşu, a comis alte fapte chiar după atacul de la Club “Acapulco”. De exemplu, în noaptea de 18/19 octombrie, împreună cu alte persoane, înarmate cu arme albe, acesta a pătruns prin efracţie în locuinţa unei femei şi a agresat mai multe persoane. Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, iar Marian Neacşu are calitatea de suspect. Cei doi inculpaţi au primit mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 20 octombrie şi până la 18 noiembrie inclusiv.

 

Căutat pentru trafic de persoane în Franţa

La data de 21 octombrie, anchetatorii au dispus extinderea urmăririi penale cu privire la o altă persoană, fiind vorba despre inculpatul Robert Şerban, acuzat tot de aceleaşi infracţiuni ca şi ceilalţi doi inculpaţi arestaţi anterior. Potrivit procurorului, şi acesta a participat activ la atacul din club şi nu s-a sfiit să lovească tinerii aflaţi la distracţie. Nici el nu a recunoscut faptele comise, încercând să disimuleze realitatea tocmai pentru a se sustrage urmărilor comiterii unor fapte de o asemenea gravitate. Robert Şerban are şi alte fapte  grave pe listă, anterior acesta săvârşind pe teritoriul Franţei o infracţiune de trafic de persoane, pentru care autorităţile din acea ţară au emis un mandat european de arestare. Procurorul a cerut arestarea preventivă a celui în cauză pentru o perioadă de 29 de zile, de la data de 21 octombrie şi până la data de 18 noiembrie, măsura fiind admisă.

 

Declaraţii de pe patul de spital

Aşa cum aminteam la începutul materialului, printre victimele care au ajuns la spital, cu răni multiple, se numără şi nepotul unuia dintre pretendenţii la fotoliul de primar al Brăilei, la alegerile din 2008, fost boxer de performanţă, Ionel Vlad. Chiar el ne-a sesizat cu privire la măcelul din club, în urma căruia, nepotul de 23 de ani, a avut cel mai mult de suferit. Cel atacat cu bestialitate, Marian Vlad, pe care l-am găsit în spital după incidentul din club, a spus că nu îi cunoştea pe atacatori, decât din vedere, fără a avea vreodată ceva certuri sau altercaţii cu ei. Nu ştie de ce s-au năpustit asupra lui şi altor persoane, pe toţi lăsându-i în bălţi de sânge. Sâmbătă seara s-a produs totul, la club acolo pe Faleză, sub scări. A fost aproape o crimă, băiatul era acolo cu prietena, viitoarea soţie. Era gata să îmi omoare copilul, că este ca şi băiatul meu. Au intrat 2-3 persoane, i-au dat un pumn şi i-au spart gura, apoi au venit alţi 5-6 bărbaţi cu săbii, topoare. Nu îi cunoştea, nu ştia ce au cu el. L-au tăiat cu săbiile să îl omoare. Atacatorii aştia stau aici, în Centru Vechi, pe o stradă de pe lângă Spitalul TBC. L-au tăiat în aşa hal că îi atârna carnea la o mână. Am zis că rămâne fără ea. Am sunat la salvare, să îl ducă la spital, avea şi tăieturi la cap. L-au dus la Unitatea de Primiri Urgenţe, avea hainele pline de sânge, l-au operat, putea muri dacă nu se intervenea imediat. Dar medicii l-au salvat. Deci au vrut să îmi omoare băiatul, i-au crăpat capul, cum pot să iert aşa ceva … şi poliţia nu face nimic”, a spus revoltat Ionel Vlad.

De pe patul de spital, bandajat la cap şi cu mâna înţepenită, Marian Vlad ne-a povestit că a fost lovit cu putere şi a ridicat mâinile pentru a se putea apăra, mai ales că loviturile se îndreptau către zona capului. M-au lovit la cap, la picioare, la mâini … îmi atârna carnea … Osul, la picior mi-a dat la genunchi şi mi l-a fracturat. Nu ştiu ce au avut cu mine. Ei erau vreo 8, s-au luat de toată lumea, nu ştiu care au fost motivele” a declarat Marian Vlad. Într-un alt pat, din acelaşi salon, se afla un alt tânăr, Ionel Giorgian, de 24 de ani, şi el victimă a agresiunii din club. Acesta a avut noroc şi a scăpat cu răni mai uşoare, dar la fel de dureroase, pe spate fiind plin de vânătăi în urma loviturilor primite.

Despre atmostera terifiantă din club ne-a povestit chiar administratorul locaţiei, Marcelica Mihalea. Femeia a povestit că grupul de agresori a intrat în club, fără a ţine cont că bodyguardul nu le-a permis, întrucât i-a văzut că au arme albe. Au dat buzna şi au făcut ţăndări geamul de la uşa de acces. Sursa citată ne-a spus că cel mai tare a speriat-o toporul pe care-l agita unul dintre agresori: avea peste un metru lungime. Ea a spus că erau în jur de 10 persoane, care s-au apucat să lovească tot ce le-a ieşit în cale, clienţii fugind prin bucătărie. “Striga că ne omoară pe toţi. Eu ce puteam să fac în faţa unui topor, am fugit la telefon, să anunţ la poliţie. Chiar aşa vin într-un loc public cu arme, atacă aşa şi nimeni nu îi poate opri? Legile sunt prea blânde, că aşa scapă cu o amendă. Ar trebui să îi ducă direct la închisoare, a declarat femeia. Ea ne-a spus că toate imaginile video au fost date poliţiştilor pentru anchetă, ceea ce se pare că a ajutat la prinderea autorilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro