Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Luptătorii din adâncuri

• Brăila se numără printre judeţele norocoase care dispun de o echipă de scafandri în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă • sunt trei luptători de toată isprava, care au dovedit că pot face faţă unor misiuni extrem de periculoase

 

Pe vremuri, când spuneam “pompieri” ne gândeam doar la cei care intervin la incendii, sting flăcările şi salvează oamenii. Astăzi, familia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) este mare, cuprinzând scafandri, alpinişti, pirotehnişti, paramedici, specialişti în misiuni de descarcerare, inspectori la Prevenire... Indiferent de numele pe care-l poartă ramura în care activează, cuvântul-cheie al pompierilor brăileni este “echipă”. În orice misiune, inclusiv în cadrul exerciţiilor, echipa este cea mai importantă. Şi orice misiune a pompierilor presupune o doză de risc. Cine vrea să devină pompier îşi asumă pericolele pe care le va înfrunta. E prima şi cea mai importantă selecţie la alcătuirea efectivelor lSU, pentru că nu oricine ar fi capabil să-şi rişte viaţa pentru a salva pe alţii din incendii, dintre fiarele contorsionate ale unei maşini, de sub ape, din prăpastii şi din alte situaţii neplăcute şi periculoase.

“În tot ce înseamnă «intervenţie» la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, este foarte importantă echipa. Trebuie să ai încredere în cel de lângă tine, iar încrederea să fie reciprocă. Este necesar să ai încredere în persoana de lângă tine, să ştii că este acolo şi că nu te lasă la greu”, este introducerea pe care ne-a făcut-o col. Ştefan Stoian, purtătorul de cuvânt al ISU, când a aflat că am dori să-i cunoaştem mai bine pe cei trei pompieri-scafandri pe care-i are Inspectoratul judeţului Brăila. A ţinut să facă această precizare, pentru a înţelege că cei trei scafandri sunt mai mult decât trei colegi de serviciu care intervin la posibile cazuri de înec. Ulterior, pe parcurs ce stăteam de vorbă cu aceştia, am înţeles foarte bine rostul precizării. Pe tot parcursul interviului, scafandrii - aceşti curajoşi care, deşi nu sunt antrenaţi pentru lupte fizice, pot fi numiţi pe bună dreptate luptători, având în vedere pericolele cu care se confruntă în fiecare misiune -  se completau unul pe celălalt şi-şi continuau ideile unul altuia, creând senzaţia că ai sta de vorbă cu o singură persoană. Aşa sunt şi în misiuni: se înţeleg din priviri şi prin semne dinainte stabilite.

Plutonier adjutant Petrof Vasilică (40 de ani), plutonier adjutant Albu Dorinel (41 de ani) şi plutonier major Petcu Alexandru (39 de ani) sunt cei trei pompieri-scafandri ai ISU Brăila. Au fost încadraţi în toamna anului 2006, iar un an mai târziu au ajuns scafandri, după ce au urmat cursurile necesare. Întrebaţi de ce au ales această carieră, toţi trei au răspuns că au crescut la malul Dunării şi le-a plăcut adrenalina, lăsând să se înţeleagă că era previzibilă alegerea, dar mai este vorba despre o motivare: pasiunea. Deşi mulţi ar fi fost tentaţi să spună “latura financiară”, lucrătorii susţin că orele de scufundare nu sunt deloc plătite cu sume fabuloase, iar această meserie este, într-adevăr, bănoasă, dar nu la stat, ci în mediul privat.

 

«Probabil aţi jucat «Baba-oarba» când eraţi copil. Aşa e în Dunăre, nu vezi deloc»

 

Vă închipuiţi că sunt uşoare misiunile de căutare sub apă? Deloc, din ce ne-au povestit militarii. “Nu e ca în filme. Nu vezi peştişori şi alte vietăţi pe fundul apei. Sunt adâncimi mari, curenţi, crengi, plase şi alte «capcane» în care te poţi agăţa, iar vizibilitatea este redusă”, ne-au spus aceştia.

Cea mai bună descriere a fluviului Dunărea, considerată cea mai periculoasă apă de către scafandri, a fost făcută de plt. adj. Albu Dorinel: “Probabil aţi jucat «Baba-oarba» când eraţi copil. Aşa e în Dunăre. Nu se vede deloc, deloc. E ca şi cum ai fi legat la ochi. Sub apă, te dezorientezi foarte repede. Dacă te-ai învârtit de două ori, deja nu mai ştii în ce parte să o iei. Reperul ţi-l iei după direcţia în care curge apa...”. Pe lângă acest reper, puţini ştiu că echipa are un limbaj, doar de ea cunoscută, reuşind astfel să comunice atunci când unul dintre membrii ei este în apă, iar ceilalţi la suprafaţă. “...De exemplu, colegul este scafandru de intervenţie, el intră în apă. Noi comunicăm cu el. Avem o frânghie cu care ne legăm şi începem să semnalizăm. Dacă trage de două ori înseamnă că totul e ok”, ne-a spus plt. adj. Albu. “Cel de-al doilea, de securitate, stă tot timpul complet echipat, pentru ca, în cazul în care scafandrul de intervenţie păţeşte ceva, să fie pregătit să intervină pentru a-l salva. Timpul este foarte preţios...”, a completat plt. adj. Petrof Vasilică. “...Un capăt este la cel care se scufundă, iar celălalt capăt al frânghiei e în barcă. Dacă eu sunt cel care intră în apă, colegul de la celălalt capăt al frânghiei trage de două ori, în sensul că e «OK». Obligatoriu trebuie să-i răspund la fel, că e «OK», cu două trageri de frânghie. Dacă nu-i răspund, mai face încă o dată semnalul, iar dacă tot nu răspund, intră după mine, pentru că sigur am păţit ceva. Sunt rămase plase, copaci, crengi, în care te poţi agăţa şi atunci colegul de la suprafaţă trebuie să intervină...”, a adăugat şi plt. maj. Petcu Alexandru. “...Şi martorii, ei sunt cheia noastră. Când avem martori, să ne indice locul unde s-a înecat victima, misiunea e uşurată. Dar când nu sunt nici martori, e greu. Exact cum s-a întâmplat la ultimul caz, la Tufeşti. Un pescar a salvat o copilă şi pe cealaltă nu a mai reuşit. Nimeni nu ştia unde s-a înecat, nu a putut să ne indice locul. Şi am căutat sute de metri. Nu am reuşit să o găsim. Ulterior, trupul fetiţei a ieşit la suprafaţă, la 20 de kilometri distanţă, din cauza curentului. Noi am intrat în apă pe la kilometrul 207, iar ea a fost găsită pe la kilometrul 177, pe la unitatea de marină”, a mai spus plt. adj. Albu.

 

Prima misiune nu se uită niciodată

 

I-am întrebat dacă îşi mai amintesc prima misiune. Albu, Petrof şi Petcu au răspuns: “Da, e singura de care ne aducem aminte. Nu ne afectează, dar e prima misiune...”. Plt. adj. Albu: “Ne-a rămas întipărită în minte, am fost în aceeaşi formulă, toţi trei”. Plt. adj. Petrof a detaliat: “Din ce-mi amintesc, misiunea a fost în judeţ. Un copil de 12 ani, din Bacău, venise la un unchi, în localitatea Traianu. Unchiul său avea stupi pe marginea unui canal de irigaţii şi aşa au ajuns să meargă la pescuit. În timp ce pescuia, copilul a alunecat pe dalele canalului şi s-a înecat, din păcate”. “A rămas în mintea noastră, fiind prima intervenţie şi, mai ales că era vorba despre un copil... Intervenţiile cu copii sunt un pic mai dificile, pentru că am devenit şi noi părinţi, între timp, iar emoţiile sunt altfel”, a completat plt. maj. Petcu. Mai trebuie precizat că, după fiecare misiune în care cei trei scafandri recuperează din apă persoane înecate, aceştia merg la psihologul unităţii.

 

Un tractor căzut de pe bac, considerată cea mai periculoasă misiune

 

Am vrut să aflăm mai multe despre misiunile lor: cea mai periculoasă, cea mai lungă, cea mai uşoară...Astfel, la capitolul “cea mai periculoasă misiune”, cei trei pompieri-scafandri au menţionat un caz, petrecut în octombrie 2012, când un tractor a căzut de pe bac, în zona Stăncuţa. “Toate misiunile sunt periculoase, pentru că vorbim de adâncime, de curenţi...Dar cea mai periculoasă aş putea spune că a fost aceea când un tractor a căzut de pe bac, pe la Stăncuţa. Era înclinat într-o parte, iar în cabina tractorului era o persoană înecată”, a început să povestească Vasilică Petrof. A continuat colegul său Alexandru Petcu: “Ne gândeam ca, din cauza curentului, să nu cumva să se mişte tractorul şi să ne prindă sub el, în momentul în care intram în cabină sau căutam prin împrejurimi omul înecat. Era vizibilitate zero şi nu ştiam ce se întâmplă cu vehiculul”. Până la urmă, aşa cum ne-a povestit cel de-al treilea membru al echipei de scafandri, au reuşit să scoată la suprafaţă persoana înecată, dar şi tractorul.

Când a venit vorba despre un caz uşor, primul instinct al militarilor a fost să afirme că nu există misiuni uşoare, pentru că toate presupun riscuri, dar la fel de repede au convenit că ar exista unele uşoare...acelea fără victime! “Cele mai uşoare misiuni sunt cele fără victime. Spre exemplu, o maşină care, probabil, circula cu viteză, a ajuns într-un canal. Am fost solicitaţi să intervenim, să vedem dacă este cineva în apă. Acela a fost cel mai uşor caz, pentru că nu a fost nicio victimă, iar adâncimea apei era de 2 metri, se vedea maşina”, ne-a declarat plt. adj. Albu Dorinel. O altă misiune pe care şi-au amintit-o datează din acest an. Un martor a observat o căruţă cu cal pe marginea unui canal de irigaţii, dar nici urmă de căruţaş. Omul s-a speriat şi a sunat la 112, convins fiind că proprietarul atelajului s-a înecat în canalul de irigaţii. Autorităţile au intrat în alertă, iar scafandrii au fost chemaţi la faţa locului. “Când să ajungem acolo, a fost găsită persoana...era la bar! Toate rudele îl căutau”, a fost deznodământul misiunii, potrivit acestora. Dincolo de mobilizarea forţelor, întâmplarea poate fi trecută, într-o oarecare măsură, la capitolul celor uşoare, atâta timp cât nu vorbim de victime.

 

Cea mai lungă misiune a durat 13 zile

 

Însă cele mai lungi căutări sub apă au avut loc, în urmă cu mai mulţi ani, când debitul râului Buzău a crescut enorm, iar mai mulţi ciobani care se aflau într-o barcă şi încercau să traverseze de pe un mal pe altul, au fost suprinşi şi dărâmaţi în apă. “Cea mai lungă misiune a durat 13 zile, în urmă cu 5-6 ani, pe râul Buzău, când s-au înecat doi ciobani. Într-o barcă, se aflau 5 ciobani care intenţionau să traverseze râul. A crescut foarte mult şi foarte repede debitul Buzăului, iar barca s-a răsturnat. Trei s-au salvat cu ajutorul unor bidoane de brânză, iar ceilalţi doi s-au înecat. Am intervenit şi noi, a fost chemat şi elicopterul. Nu s-a putut intra deloc în râu atunci, în primă fază. Deja apa curgea cu crengi, era ca în maşina de spălat. Abia a doua, a treia zi s-a mai liniştit apa. A fost o căutare foarte lungă.”, ne-a spus Albu. “Dacă nu sunt îndeplinite anumite condiţii, nici noi nu intrăm în apă. Nu poţi intra în apă, dacă îţi este pusă viaţa în pericol. Ne interzice legea”, ne-a explicat pompierul Petrof. “Să nu facem două tragedii dintr-una”, l-a completat Albu.

Purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, col. Ştefan Stoian, a intervenit şi el: “În momentul în care o persoană este în pericol, fie că a fost surprinsă de apă ori este victima unui incendiu, nu mai introduci în locul respectiv pe încă cineva, până în momentul în care nu ai certitudinea că nu există niciun pericol pentru salvator. Se intervine în momentul în care se întrunesc toate condiţiile de siguranţă pentru salvatori”.

 

Misiuni “la vecini”

 

Brăila este un judeţ “norocos” pentru că are o echipă completă de pompieri-scafandri, deoarece trebuie să precizăm că la intervenţii este nevoie de o echipă de trei membri. În momentul în care unul dintre ei este în concediu, echipa se completează cu scafandri din alte judeţe, fiind valabilă şi viceversa. Însă trebuie precizat că, la fel cum inspectoratul brăilean are scafandri şi dotările necesare performante pentru misiuni sub apă, există şi judeţe fără scafandri. Aşa se ajunge la situaţiile în care brăilenii noştri devin salvatori în alte ape. Printre judeţele în care au fost solicitaţi la misiuni amintim Tulcea, Bacău, Buzău, Vrancea, Galaţi, dar şi Constanţa, unde sunt detaşaţi pe timpul sezonului estival. Aflând aceste lucruri, o altă curiozitate care s-a născut în mintea noastră a fost să aflăm direct de la cei trei militari dacă misiunile din alte judeţe sunt diferite, având în vedere că nu cunosc atât de bine apa în care urmează să se scufunde, cum cunosc “orbeşte” Dunărea. Plt. adj. Vasilică Petrof ne-a declarat că “Se face o recunoaştere la faţa locului, noi decidem cum coborâm şi ne luăm toate măsurile de siguranţă”. Plt. adj. Albu Dorinel este cel care se ocupă de recunoaşterea la faţa locului aşa că, din nou, se aduce în discuţie cât de importantă este munca în echipă. “El este comandant de echipaj şi face recunoaşterea. Se duce pe malul Dunării, de exemplu, iar în timpul acesta, noi doi ne echipăm. Când se întoarce, ne înţelegem fără cuvinte, ne dăm seama imediat care este următoarea mişcare. Nu trebuie să ne mai zică”, şi-a continuat ideea militarul.

 

Sub apă, pe umeri cu presiunea mulţimii de pe mal

 

Un alt aspect pe care inclusiv col. Ştefan Stoian a dorit să-l lămurească a fost prezenţa ambulanţei la posibilele cazuri de înec, deoarece, de-a lungul timpului, au existat fel şi fel de oameni care se întrebau, ironic, de ce mai este necesară salvarea, dacă persoanele căutate sunt decedate. “Ambulanţa este prezentă pentru scafandri. Şi ei pot deveni victime. Sperăm să nu se întâmple niciodată treaba asta, dar ambulanţa trebuie să fie prezentă”, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Brăila.

Alte echipaje ce sunt prezente la misiunile scafandrilor sunt cele ale Poliţiei şi Jandarmeriei. Uneori, familiile celor dispăruţi suportă cu greu timpul care se scurge până când este găsit trupul neînsufleţit. “Fizic, nu s-a luat nimeni de noi niciodată, dar unii ţipă să găsim mai repede persoana”, ne-a spus Petrof. “Pentru ei, două zile de căutări înseamnă enorm de mult, vă daţi seama prin ce momente trec acei oameni”, a adăugat Alexandru Petcu. “Sunt oameni şi suferă, trebuie să-i înţelegem şi pe ei, mai ales pe părinţii care-şi pierd copiii”, a completat Albu, dovedind, din nou, că sunt o echipă şi pe uscat, nu doar în apă.

În ciuda pericolului la care se expun cu fiecare misiune şi a emoţiilor la care-şi supun propriile familii, cei trei scafandri ar alege tot aceeaşi meserie, dacă li s-ar da posibilitatea să o ia de la zero în viaţă. Aceştia sunt salvatorii de sub apă ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dunărea” al judeţului Brăila, cei care înving curenţii, cunosc secretele apelor, “văd” în întunericul Dunării şi îşi încheie misiunile în siguranţă: plt. adj. Vasilică Petrof, plt. adj. Albu Dorinel şi plt. maj. Petcu Alexandru!




Categorie articol: 

Comentarii