Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Luptă împotriva traficului de persoane

în această săptămână, poliţiştii şi jandarmii au desfăşurat acţiuni preventive, alături de reprezentanţii Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane •  activităţile au fost organizate pentru marcarea Zilei Europene de Luptă împotriva Traficului de Persoane – 18 octombrie

 

Traficanţii de persoane pot fi ţinuţi la distanţă! Cetăţenii au primit sfaturi utile de la oamenii legii, care să îi ajute să se ferească de indivizi cu intenţii necurate, care îi pot exploata sexual sau prin muncă.

Poliţiştii şi jandarmii brăileni s-au alăturat miercuri reprezentanţilor Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane în activităţile preventive organizate pentru marcarea Zilei Europene de Luptă împotriva Traficului de Persoane – 18 octombrie. Demersurile informativ-preventive s-au înscris în Campania naţională “Săptămâna prevenirii traficului de persoane” iniţiată de Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane, care se derulează la nivel naţional în intervalul 12 – 18 octombrie 2020. Prin această campanie se urmăreşte conştientizarea publicului cu privire la riscurile şi implicaţiile asociate traficului de persoane. În egală măsură, iniţiativa îşi propune să abordeze ambele dimensiuni ale traficului, respectiv cererea şi oferta care favorizează existenţa acestui fenomen. “În municipiul Brăila, activităţile au fost organizate sub egida Comisiei judeţene de monitorizare a activităţii preventive şi au fost susţinute de reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, ai Centrului Regional împotriva Traficului de Persoane Galaţi şi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila. În cadrul acestora au fost promovate, în mod deosebit, informaţii şi recomandări pentru prevenirea exploatării sexuale şi a exploatării prin muncă. Reprezentanţii instituţiilor implicate s-au întâlnit cu cetăţenii în zone intens circulate din municipiu, beneficiari ai sfaturilor acestora fiind deopotrivă tinerii şi adulţii. Printre informaţiile transmise în cadrul activităţilor s-au numărat formele de manifestare a traficului de persoane, măsurile care pot fi adoptate pentru prevenirea riscurilor şi instituţiile la care cetăţenii  pot apela pentru a obţine informaţii, pentru a solicita ajutor sau pentru a semnala o situaţie de risc a unei alte persoane, fiind promovat, de asemenea,   help-line-ul Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane - 0.800.800.678”, se arată în comunicatul transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila.

 

Situaţie de risc: plecare în străinătate cu acte false, în baza unor promisiuni tentante

 

Oamenii legii atrag atenţia cetăţenilor că se pot afla într-o situaţie de risc, dacă o altă persoană se oferă să împrumute bani pentru a le plăti biletul de călătorie în străinătate sau şederea, sau dacă se propune o plecare cu documente false.

Situaţii de risc sunt şi atunci când cineva vă sfătuieşte să nu declaraţi motivul real al călătoriei la punctul de frontieră, care doreşte să păstreze cartea de identitate sau paşaportul pentru că “aşa e în siguranţă”, sau vă cere pentru păstrare telefonul mobil.

Pentru a nu deveni victimă a traficului de persoane în scopul exploatării prin muncă, în cazul urmăririi obţinerii unui serviciu în străinătate, persoanele abilitate vă recomandă să vă notaţi coordonatele Misiunii Diplomatice sau ale Oficiului Consular al României în ţara de destinaţie şi să vă informaţi în prealabil în legătură cu condiţiile în care puteţi intra pe teritoriul statului respectiv în scop de muncă. “Nu plecaţi înainte de a intra în posesia unui contract de muncă valabil, întocmit în cel puţin 2 exemplare şi scris într-o limbă pe care o cunoaşteţi bine; totodată, la semnarea acestuia, citiţi cu atenţie toate prevederile si clauzele menţionate; încheiaţi o asigurare de călătorie, medicală şi de viaţă, care să acopere întreaga perioadă cât vă aflaţi în străinătate; verificaţi dacă vă este recunoscută diploma de absolvire a studiilor/calificarea în muncă sau dacă este necesară echivalarea acestora; nu predaţi nimănui actele personale de identitate (cu excepţia oficialităţilor de la vamă şi poliţie)”, atrag atenţia poliţiştii.

Pentru a nu deveni victimă a traficului de persoane în scopul exploatării sexuale, femeile trebuie să ţină cont de unele recomandări. În primul rând, nu trebuie să creadă orbeşte în promisiunile şi ofertele celor din jur, chiar dacă primesc o propunere de muncă/studii/călătorii în străinătate din partea unui prieten sau a unei cunoştinţe. Propunerea trebuie verificată în  detaliu, pentru a vedea dacă aceasta este sau nu reală. “Evitaţi ofertele care presupun locuri de muncă aparent uşoare şi câştiguri considerabile într-un timp scurt: saloane de masaj, cluburi de noapte, agenţii de manechine şi fotomodele etc.; refuzaţi ofertele de muncă ce presupun acoperirea cheltuielilor de drum sau a altor cheltuieli  necesare călătoriei de către angajator; înainte de plecare anunţaţi o persoană de încredere cu cine, unde si cum plecaţi din ţară; nu predaţi nimănui actele personale de identitate (cu excepţia oficialităţilor de la vamă şi poliţie); faceţi mai multe copii ale tuturor actelor necesare pentru a călători şi păstraţi-le în locuri diferite; asiguraţi-vă că aveţi datele de contact ale Misiunii Diplomatice sau ale Oficiului Consular al României în ţara de destinaţie”, recomandă reprezentanţii IPJ Brăila.

 

     




Categorie articol: 

Comentarii