Mergi la conţinutul principal

Luni a fost zi plină la Comisia de Disciplină a AJF

Luni, Comisia de Disciplină a aplicat din nou regula deja cunoscută "Cine greşeşte plăteşte" şi a dictat o serie de sancţiuni atât la nivelul arbitrilor cât şi la cel al oficialilor echipelor din Liga a IV-a.
Astfel, pentru greşelile comise la partida Gloria Movila Miresii - Avântul Mircea Vodă, arbitrul Mihai Hincă a fost reţinut de la delegări pentru 8 etape.
Pentru comportament huliganic la partida de juniori dintre Dunărea Gropeni şi Victoria Cazasu, delegatul formaţiei vizitatoare, Iulian Voicu, a fost suspendat şi nu mai poate reprezenta clubul pe o perioadă de 3 luni. De asemenea, tot la un meci de juniori, Conpet Cireşu - CS Făurei, pentru injurii la adresa arbitrilor instructorul formaţiei din Făurei, Viorel Pene, nu va mai putea reprezenta clubul la următoarele două partide oficiale.
Cu toate că într-unul dintre materialele anterioare atrăgeam atenţia delegaţilor echipelor participante în campionatele organizate de AJF asupra completării corecte a Raportului de joc, adică să ţină o evidenţă corectă a cartonaşelor primite de echipele pe care le reprezintă, greşelile anterioare s-au repetat şi la ultima etapă din turneul play off al Ligii a V-a.
Cu toate că în teren partida dintre Voinţa Şuţeşti şi Siretul Vădeni s-a încheiat cu scorul de 3-1 în favoarea gazdelor, pentru că formaţia din Şuţeşti a folosit un jucător care avea 4 cartonaşe galbene, jocul a fost omologat cu 3-0 în favoarea echipei vizitatoare.

Astăzi se desemnează semifinalistele Cupei României - etapa judeţeană

Astăzi, de la ora 18.00, pe patru terenuri, din tot atâtea localităţi din judeţ au loc sferturile de finală ale Cupei României, etapa judeţeană.
Cel mai interesant joc se derulează pe stadionul "Ştefan Vrăbioru" din Ianca, între Fortino Ianca şi Recolta Tufeşti.
Programul sferturilor de finală:
Victoria Deduleşti - Conpet Cireşu
Viitorul Galbenu - Atletic Brăila
Voinţa Vişani - Victoria Traian
Fortino Ianca - Recolta Tufeşti

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro