În a doua zi după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, adică în Lunea Rusaliilor, Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe Sfântul Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi, precum indică Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii: “Întru această zi, prăznuim pe însuşi Preasfântul şi de viaţă făcătorul şi întru tot puternicul Duh, Carele este unul din Treime Dumnezeu”. Însă, în calendarele româneşti această zi este trecută ca sărbătoare a Sfintei Treimi.
Se pare că această denumire a fost dată sub influenţa catolică. La catolici, Sfânta Treime e sărbătorită în prima Duminică după Rusalii. În calendarele celorlalte Biserici Ortodoxe, Lunea de după Rusalii este numită Lunea Sfântului Duh, ca în Penticostar.
La sinodul II ecumenic, ţinut în anul 381 la Constantinopol, a fost respinsă învăţătura lui Macedonie, care afirma că Sfântul Duh este o “creatură”. Aici s-au alcătuit celelalte articole din Crez şi s-a mărturisit că Sfântul Duh purcede din Tatal şi “este împreună cu Tatăl şi cu Fiul închinat şi mărit”.
Sfântul Cuvios Nichita Mărturisitorul a urmat încă din tinereţe calea vieţii monahale, cea plină de nevoinţe şi ispite trupeşti şi sufleteşti. Pentru viaţa sa curată, duhovniceasă, Sfântul Nichita a fost numit Arhiepiscop al Calcedonului. În timpul slujirii arhiereşti, s-a evidenţiat mai ales prin virtutea milosteniei, hrănindu-i pe cei flămânzi, îmbrăcându-i pe cei goi şi primindu-i pe străini. În Sinaxar, Sfântul Nichita Mărturistorul este pomenit ca “tată al sărmanilor, apărător al văduvelor şi izbăvitor al celor năpăstuiţi”.
Sfântul Nichita Mărturisitorul s-a remarcat ca apărător al sfintelor icoane în timpul prigoanei din vremea împăratului bizantin Leon Armeanul. El s-a arătat un înfocat mărturisitor, dând pe faţă învăţăturile eretice ale iconoclaştilor şi popovăduind dreapta-credinţă cu privire la cultul cinstirii icoanelor. Din această pricină, Sfântul Nichita Mărturisitorul a fost întemniţat, suferind numeroase torturi. După mulţi ani de credinţă şi multe osteneli, mărturisitorul s-a mutat la Domnul.
