Mergi la conţinutul principal

Luminiţa Elena Cosma a câştigat Memorialul "Maria Albuleţ"


Este al doilea an consecutiv în care reprezentanta clubului CSM Bucureşti câştigă turneul internaţional de la Brăila. Următoarele două locuri de pe podium au fost ocupate în ordine de Mihaela Sandu şi Irina Bulmaga, în timp ce ocupanta locului secund în clasamentul provizoriu, după 7 runde, Marina Makropoulou, s-a clasat abia pe poziţia a patra.
"Nu este uşor să organizezi un astfel de turneu în vreme de criză financiară, dar având sprijinul primarului Aurel Simionescu am reuşit să ducem la bun sfârşit şi ediţia a IV-a. Vreau să mulţumesc tuturor jucătoarelor pentru sportivitatea de care au dat dovadă", a precizat la festivitatea de premiere directorul turneului, MF Gheorghe Nicolae Doroftei.
Primarul Aurel Simionescu le-a muţumit concurentelor că au onorat cu prezenţa competiţia din acest an şi a vorbit şi despre importanţa turneului de copii care s-a desfăşurat în paralel cu cel de senioare.
"Mă bucur că am putut să organizăm Memorialul "Maria Albuleţ" şi în acest an şi cred că de acolo, din ceruri, marea şahisă pe care am comemorat-o s-a bucurat că la competiţie au venit multe valori ale şahului feminin. Interesant a fost şi concursul copiilor. Au fost mulţi concurenţi din Brăila şi Galaţi, iar 4-5 dintre ei au mari şanse să urce pe treptele performanţei", a declarat Aurel Simionescu.
La festivitatea de premiere a fost prezentă şi marea maestră internaţională Elisabeta Polihroniade.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro