Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

VIDEO Lumina credinţei de la Măxineni

• a fost un adevărat pelerinaj, ieri, pe câmpul de lângă Măxineni, unde se înalţă “zveltă şi frumoasă” mănăstirea ctitorită de voievodul Matei Basarab, care, după ce a fost distrusă de bombele Primului Război Mondial, a renăscut din propriile ruine • slujba de sfinţire a aşezământului monahal a fost oficiată de un sobor format din înalţii prelaţi ai Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, în frunte cu Preafericitul Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române • patriarhul a cerut ca, pe lângă hramul pe care îl poartă deja - Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul - mănăstirii să i se mai acorde unul, şi anume Învierea Domnului • noul hram aminteşte de faptul că mănăstirea a renăscut, după ce aproape a fost rasă de pe faţa pământului

 

Aşa cum era de aşteptat, la sfinţirea Mănăstirii Măxineni, eveniment la care şi-a anunţat prezenţa inclusiv Preafericitul Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, au participat foarte mulţi credincioşi. A fost un adevărat pelerinaj, ieri, pe câmpul de lângă comuna Măxineni, acolo unde a renăscut în ultimii câţiva ani un aşezământ monahal vechi de aproape 400 de ani, care în timpul Primului Război Mondial aproape fusese şters de pe faţa pământului. Printre creştinii care au ţinut neapărat să fie prezenţi la slujba de sfinţire a mănăstirii reclădite s-au aflat brăileni dar şi foarte mulţi gălăţeni. Au venit oameni din toate satele din jur, din municipiul Brăila şi municipiul Galaţi. De altfel, aproape fiecare parohie din oraşele Brăila şi Galaţi a pus la dispoziţia propriilor enoriaşi autocare şi microbuze cu care să poată ajunge la marele eveniment religios de la Măxineni, astfel că terenurile din jur s-au transformat într-o imensă parcare. Din fericire, ploaia din noaptea de luni spre marţi nu a înmuiat pământul foarte tare, astfel că s-a putut intra cu maşinile pe câmp. Dacă ar fi plouat mai mult, iar terenul ar fi devenit impracticabil, parcarea amenajată în dreptul mănăstirii nu ar fi putut face sub nicio formă faţă afluxului de maşini. “Ne-am îngrijorat un pic când am văzut cât de tare ploua astă noapte, dar iată că Dumnezeu a oprit ploaia la timp, iar astăzi ne-a adus soare şi vreme frumoasă, încât toţi cei veniţi cu maşina au avut unde să parcheze, iar credincioşii au putut participa la slujbă în aer liber fără probleme”, ne-a mărturisit unul dintre călugării mănăstirii Măxineni.

Pentru călugării slujitori ai sfântului lăcaş, dar şi pentru toţi enoriaşii prezenţi, un eveniment cum a fost cel de ieri - sfinţire a unei mănăstiri oficiată de însuşi patriarhul Bisericii Ortodoxe Române - a fost ceva la care poţi asista foarte rar, poate o singură dată în viaţă. Încărcătura emoţională a fost cu atât mai mare cu cât, până la venirea patriarhului, slujba de liturghie a fost oficiată de toţi marii prelaţi ai Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei. Episcopi şi arhiepiscopi, în frunte cu Înalt Prea Sfinţia Sa Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos, au ţinut slujba pe o scenă de mari dimensiuni, în faţa unei mulţimi formate din mii de persoane - feţele bisericeşti apreciază că au fost de faţă circa 10.000 de suflete -, care au asistat în linişte, închinându-se cu pioşenie, când prelaţii cereau binecuvântarea lui Dumnezeu.

Preafericitul Daniel a sosit la Măxineni în jurul orei 11.00, fiind întâmpinat cu pâine şi sare. Împreună cu înalţii prelaţi ai Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, patriarhul a urcat pe scena din faţa credincioşilor, amintind, într-un scurt discurs, cum a fost reclădită din ruine mănăstirea ctitorită de voievodul Matei Basarab. “Propunem ca acestei biserici, ce poartă hramul Sfântului Ioan Botezătorul, să îi mai adăugăm un hram, Învierea Domnului, pentru că această biserică a fost dărâmată, moartă şi a înviat din morţi, iar acum o vedem cât e de frumoasă şi zveltă”, a spus Preafericitul Daniel, declarându-se foarte mulţumit pentru felul cum s-a reuşit refacerea din temelii a vechiului aşezământ monahal.

După ce le-a vorbit enoriaşilor, patriarhul a săvârşit slujba de sfinţire a bisericii reclădite, alături de soborul de mitropoliţi, arhiepiscopi şi episcopi, dar şi de sutele de stareţi ai mănăstirilor din zona Munteniei şi Dobrogei, care luni au participat la sinaxă monahală, organizată la Brăila, iar marţi au mers cu toţii la Măxineni. Înaltele feţe bisericeşti s-au oprit la toate cele patru laturi ale lăcaşului de cult, pe care le-au miruit cu ajutorul unui trafalet cu un mâner foarte lung, ce le permitea să ajungă până sus, la ferestrele de pe ziduri. Apoi, în cadrul unui ritual specific, patriarhul Daniel a bătut de trei ori cu crucea în uşa masivă a bisericii, cerând să fie lăsat să intre, în numele Domnului, iar din interior i-a deschis arhiepiscopul Casian. S-a făcut slujba de sfinţire din altarul bisericii, după care a urmat un scurt moment de acordare a unor diplome şi distincţii către oficialităţile care, într-un fel sau altul, au ajutat la reclădirea vechii mănăstiri. Odată încheiat şi acest moment, prelaţii s-au retras la o agapă creştinească, iar toţi credincioşii prezenţi au putut intra, pe rând, în sfântul altar, pentru a se închina şi a se ruga la Dumnezeu. La plecare, credincioşilor le-au fost împărţite pachete cu alimente.

 

O istorie zbuciumată

Mănăstirea Măxineni are o istorie pe cât de zbuciumată pe atât de interesantă, mai ales prin prisma faptului că a reuşit într-un mod de-a dreptul miraculos să renască din propriile ruine. Probabil că evenimentul de ieri nu ar fi fost posibil dacă în urmă cu mai bine de un sfert de secol un călugăr nu ar fi venit să îşi ridice o chilie lângă două ziduri pe jumătate năruite, ce se ridicau stinghere dintre bălării, pe malul Siretului. Călugărul acela, protosinghelul Simion Victor Ovezea, a stăruit în truda sa de a reînnoda tradiţia monahală acolo, la fosta graniţă dintre Moldova şi Ţara Românească, locul unde voievodul Matei Basarab a hotărât, în 1637, să ridice o mănăstire. Zona avea importanţă strategică, iar sfântul lăcaş ctitorit în acele vremuri a fost unul dintre cele mai mari şi mai frumoase din toată Muntenia. După mai bine de 200 de ani, timpul şi cutremurele au şubrezit construcţia, astfel că, în 1856, mai marii vremii au angajat un arhitect care să stabilească dacă mănăstirea va fi dărâmată complet şi rezidită, sau va fi doar reparată. Cercetarea făcută atunci a dus la concluzia că edificiul este suficient de solid şi că o reparaţie capitală l-ar mai ţine în picioare încă mulţi ani. Consolidările s-au făcut, în 1858, şi probabil că mănăstirea ar fi rezistat în forma originală până în zilele noastre dacă nu ar fi avut ghinionul să se afle pe linia frontului, în timpul Primului Război Mondial. Lovite cu obuzele tunurilor de mare calibru, zidurile groase de 1,5 metri s-au prăbuşit, pe 17 februarie 1917. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial mănăstirea era deja abandonată. Luptele de atunci au continuat distrugerile, iar după război, localnicii de prin Măxineni sau Latinu, localităţi aflate la circa 10 kilometri distanţă, au luat cărămizi din zidurile căzute, pentru a le folosi în propriile gospodării.

Asta a găsit călugărul Simion Ovezea în 1990, când a ajuns acel loc pustiu: o ruină care amintea doar vag de falnica mănăstire de odinioară. Încetul cu încetul, lucrurile au reînceput, însă, să intre în normal. Pe 24 iunie 1990, Ovezea a fost numit stareţ, de ÎPS dr. Casian Crăciun, episcopul Dunării de Jos, cel care a oficiat atunci, în fruntea unui sobor de preoţi, Sfânta Liturghie ce a marcat renaşterea vieţii monahale în acel loc. Cu timpul, de la o chilie aşezată stingher lângă zidurile năruite, mănăstirea a început să prindă formă. S-a clădit o nouă biserică şi noi chilii pentru călugări. Construcţiile s-au ridicat din donaţii primite de la credincioşi înstăriţi, dar un sprijin substanţial s-a primit inclusiv de la Primăria Brăila, condusă de Anton Lungu, fost prim secretar comunist ce manifesta o neaşteptată înclinare spre lucrurile sfinte. Şi fostul primar al comunei Măxineni, Mihai Ruse, s-a implicat trup şi suflet în renaşterea vechii mănăstiri. Mare ajutor a dat şi Muzeul Brăilei, condus de Ionel Cândea, cel care a coordonat, în anii '70, ample cercetări arheologice în zonă, având astfel o imagine despre felul cum a fost concepută, din punct de vedere religios şi strategic militar, vechea mănăstire.

Din nefericire, bătrân şi bolnav, stareţul Simion Ovezea avea să îşi găsească un tragic sfârşit la începutul anilor 2000, atunci când o candelă aprinsă în chilia sa a provocat un incendiu ce i-a curmat viaţa.

 

O lucrare impecabilă

Câţiva ani mai târziu după nefericitul incident, aveau să înceapă lucrările care au readus, practic, la viaţă mănăstirea Măxineni într-o formă aproape identică cu cea originală, din secolul XVII. Asta după ce a fost demarată o investiţie de 10,12 milioane de lei, finanţată în proporţie de circa 94% cu fonduri europene nerambursabile, restul fiind acoperit cu bani de la bugetul de stat, 5%, şi de beneficiar, adică de Arhiepiscopia “Dunării de Jos” Galaţi, 1%.

Biserica veche şi casa voievodală au fost zidite exact pe temelia celor originale, fiind reconstituite cu mare grijă la detalii. “Arhitecţii actuali au trebuit să ştie ctitoriile lui Matei Basarab, de la câmpie, deal şi munte, pentru că fiecare în parte are ceva specific, iar descifrând aceste informaţii s-a putut face reconstituirea păstrându-se elementele arhitecturale specifice epocii. Nu s-a lucrat după o schiţă anume”, ne explica, în primăvara anului 2016, Atanasie, actualul stareţ al Mănăstirii Măxineni.

Cert este că mănăstirea rezidită este acum o adevărată bijuterie arhitectonică ce are puterea de a-i trezi privitorului senzaţia că a călătorit în timp, cu 400 de ani în urmă, atunci când voievodul Matei Basarab şi-a admirat pentru prima dată ctitoria. Casa voievodală, sau stăreţia mănăstirii, are ziduri masive, grinzi din lemn, uşi din lemn întărite cu ghinturi de fier, subsol cu bolţi zidite în cărămidă, acoperiş învelit în ţiglă. Această clădire are şi rol de muzeu, fiind expuse aici numeroase relicve descoperite în timpul săpăturilor arheologice făcute în anii '70.

Lângă casa voievodală se înalţă, falnic, biserica mănăstirii. Şi aceasta a fost rezidită păstrându-se cu sfinţenie specificul epocii de demult. În frumoasa construcţie au fost încastrate şi cele două bucăţi de zid care se mai aflau în picioare în 1990. Absolut impresionantă este şi pictura interioară. Scenele biblice au fost realizate de pictorii clasa I Marcel şi Daniel Codrescu, tată şi fiu, a căror îndemânare şi talent sunt dincolo de orice îndoială. Cei doi au lucrat folosind vechea metodă a frescei. Mai exact, “fresca este un fel de tencuială făcută din var amestecat cu câlţi şi nisip. Se dau două mâini. La prima mână, se pune un cancioc de nisip, la o găleată de var cu câlţi. La a doua mână se pune doar varul cu câlţi. După două ore, se scliviseşte, îndepărtându-se pojghiţa formată la suprafaţă, şi abia apoi se vine cu culoarea. Pictura trebuie aplicată în maxim 18 ore, după acest interval fresca devine prea uscată şi nu se mai formează acea reacţie chimică datorită căreia culoarea rezistă pe pereţi. Dacă se respectă aceşti paşi, pictura este nemuritoare, freci pereţii cu buretele şi nu mai reuşeşti să răzui culoarea. În caz că se răzuie, înseamnă că nu s-a făcut treabă de calitate”, ne-a spus stareţul Atanasie.

Pictura a fost realizată de artiştii Marcel şi Daniel Codrescu, tată şi fiu. Marcel Codrescu este brăilean de origine, originar din satul Oancea. “A fost o provocare pentru noi să realizăm această pictură, pentru că am avut la dispoziţie un timp foarte scurt. Fiind vorba de un proiect finanţat cu bani europeni, termenele erau stricte, iar totul trebuia terminat în maxim 10 luni. Am început în 2015, după Paşte, iar până la Crăciunul aceluiaşi an pictura era gata”, ne-a spus, ieri, Daniel Codrescu. Acesta ne-a explicat că pictura mănăstirii Măxineni este inspirată de cea existentă în mănăstirea Gura Motrului, un aşezământ monahal ctitorit tot de voievodul Matei Basarab, dar la care s-a păstrat peste veacuri pictura originală.




Categorie articol: 

Comentarii