Mergi la conţinutul principal

Lui Stancu i s-a urcat universitatea la cap

Nu de alta, da' chiar am apreciat că nu mai bateţi apa-n piuă cu podu' şi aeroportu şi când colo acu' vi s-a căşunat pe altceva. Păi, cum vine aia, bre, să faci din Spitalu' 3, Universitate? Adicătelea, bagi bani la greu în reabilitarea spitalului anu' ăsta, după care, când o fi gata Spitalul Regional, muţi toate secţiile acolo şi, ţac - pac, vorba lu' Becali, faci Universitate. Hai dă-o-n, Doamne iartă-mă, că prea ne iei de proşti. Presupunând că acu' în perioada de criză ar fi bani cu ghiotura, cum explici tu, ditai omu' de afaceri, o asemenea bazaconie. Păi, amenajezi şi reabilitezi o clădire ca spital, cu saloane, săli de operaţii etcetera etcetera şi-apoi o transformi în facultate? Auzi, cică, şi-aşa a fost şcoală de fete. O fi fost, da' în vremuri de mult apuse. Aşa că mai bine ne-ai zice când e gata bowlingu' ăla să mergem şi noi să dăm o bilă în buricu' târgului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro