Mergi la conţinutul principal

Lucruri mărunte, dar care fac diferența

Pentru alte câteva luni, zona pietonală din Piața Traian va rămâne la fel de dizgrațioasă. Dar și periculoasă pentru trecătorii care, încântați de peisajul ce li se înfățișează de la un metru deasupra solului, nu vor mai fi atenți pe unde calcă.

Cum arată? Nu cred că mai e cazul să descriu! Oricare dintre voi, dacă ați trecut măcar o dată pe acolo în ultimii 5, 6, 7 ani, știți bine situația. Și, pare-se, și turiștii o știu! Dați o scanare rapidă a celui mai cunoscut site de promovare ”ad hoc” a frumuseților patriei, ”Am fost acolo”, și o să vă convingeți că majoritatea comentariilor postate – în procent covârșitor laudative la adresa obiectivelor – se încheie cumva așa: ”Dar chiar n-or fi în stare să plombeze un trotuar și să spoiască o fațadă?!”.

Păcat! Pentru că, de ceva ani, mai precis de când Gabriel Lâlă și Mihaela Camelia Roșu au început să organizeze tururile ghidate, Brăila turistică e mult mai vizibilă în mediul online. Și e păcat, spuneam, pentru că, în ciuda frumuseților care pe bună dreptate impresionează turiștii, sunt câteva aspecte care lasă un gust amar. Pavajul din Piața Traian e doar unul dintre ele. Doar unul din multe altele lucruri mărunte, care ne pun deseori pe noi, brăilenii, în tot felul de situații jenante.

Pentru că e jenant să te tot scuzi în fața străinilor când ești nevoit să tot dai în gropi, să treci printre maidanezi, să te faci că nu vezi haldele de gunoi ori clădirile emblematice în paragină. Da, sunt lucruri mărunte, dar care creează disconfort şi stinghereală. Exact ca și ”băștinașii”, care scuipă, vorbesc urât, sparg semințe, aruncă chiștoace sau resturi pe unde apucă, răstoarnă “în joacă” coșurile de gunoi. Gesticulează exagerat, înjură, fac mișto.

Iar tu, localnic, oricât de deranjat sau jenat te-ai simți, te simți legat de mâini și de picioare – fauna și ruina sunt moștenite la pachet cu cea mai frumoasă zonă a municipiului, cu adevărat monumentală, cea care asigură Brăilei un binemeritat loc pe harta turistică a țării.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro