Mergi la conţinutul principal

Lucrările la staţia de epurare sunt în grafic

Odată cu încălzirea vremii, lucrările la staţia de epurare au reînceput în forţă. Primarul Aurel Simionescu ne-a declarat că, în momentul de faţă, investiţia este realizată în proporţie de 75% şi că există toate şansele ca proiectul să fie finalizat până pe 30 iunie, data la care staţia trebuie pusă în funcţiune. "Suntem în graficul stabilit, se lucrează pe toate fronturile, atât la unitatea centrală cât şi la conductele de aducţiune şi staţia de pompare. Dacă se merge în ritmul ăsta, la sfârşitul lunii iunie putem începe primele etape de punere în funcţiune", ne-a declarat Simionescu.

După cum v-am mai informat, staţia de epurare ar fi trebuit să fie gata la Brăila încă din anul 2008. Lucrările trebuiau începute în 2006, însă firma care a câştigat contractul atunci, "Termomecanica" Italia, nici măcar nu a reuşit să demareze lucrările la fundaţia construcţiei. După doi ani de tergiversări, "Termomecanica" a pierdut contractul. S-a organizat o nouă licitaţie, câştigată de data aceasta de consorţiul format din firma turcească "Yapi" şi firma germană "Passavant". Totodată, s-a fixat un nou termen limită: finalul anului 2010. "Yapi" se obliga să construiască, până în decembrie 2010 staţia, cu anexele aferente, iar "Passavant" urma să o doteze cu echipamentele necesare. Turcii de la "Yapi" au început lucrările în vara anului 2009 şi păreau destul de decişi să recupereze întârzierea provocată de "Termomecanica". După câteva luni, însă, ritmul de lucru a început să scadă considerabil. A devenit evident că "Yapi" se confruntă cu serioase dificultăţi financiare, fapt ce se reflecta în situaţia şantierului de la Brăila. În acest context, autorităţile locale au cerut ca la conducerea consorţiului să treacă nemţii de la "Passavant", care puteau asigura o relaţie mult mai bună cu finanţatorii proiectului. Rocada s-a făcut în luna august, iar din acel moment lucrurile s-au schimbat radical pe şantier, astfel că noul termen de finalizare a proiectului - 30 iunie 2011 - are toate şansele să fie respectat. Realizarea staţiei de epurare costă aproape 50 milioane de euro, mai mult de jumătate din aceşti bani reprezentând un împrumut nerambursabil primit de la Uniunea Europeană.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro