Mergi la conţinutul principal

Lucian Croitoru este nominalizarea de premier făcută de preşedintele Traian Băsescu


Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi că propunerea ca Lucian Croitoru să fie desemnat premier corespunde dezideratelor partidelor care au dorit un şef de Executiv tehnocrat, mai puţin PDL, care a dorit un om politic pentru această funcţie.
Băsescu a mai spus că Lucian Croitoru i-a făcut o impresie de "profund profesionist" şi că nominalizarea sa corespunde dezideratului de a avea un premier cunoscător al problemelor economice."Sigur, el va trebui susţinut de partide", a spus Băsescu.

Lucian Croitoru, economistul din apropierea lui Mugur Isărescu

Lucian Croitoru are 52 de ani. Este absolvent al Facultăţii de Planificare Cibernetică şi Calculatoare, din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti. Este doctor în economie şi preşedinte al Centrului Român de Politici Economice. A publicat numeroase cărţi şi peste 150 de articole de specialitate şi a primit, în 1995, premiul PS Aurelian al Academiei Romåne, fiind decorat, în 2000, cu Ordinul Steaua Romåniei în grad de Comandor.
Între 1991 şi 1995, a fost expert în cadrul Departamentului pentru Reformă Economică din Guvernul României, iar din 1995 până în 1996, consultant la Bucharest Investment Group. Tot timp de un an, între 1996 şi 1997, a fost partener în programul "Firms, Banks and Financial Distress in Central and Eastern Europe", ACE Phare, iar în perioada ianuarie 2001 - mai 2002 partener în programul de cercetare "Public finance in transition countris: problems of compliance, opportunism and soft budget constraints".
În anul 1998, Croitoru a fost consilier principal al Ministrului de Finanţe, ulterior fiind numit consilier principal al guvernatorului BNR, poziţie pe care a ocupat-o până în 2003.
A fost, timp de patru ani, între 2003 şi 2007, reprezentant al României la Fondul Monetar Internaţional, in calitate de Senior Adviser al Executive Directors.
A urmat mai multe cursuri în străinătate, între care cursul intensiv "World Banking and Finance", la Economics Institute at Bolder and University of Colorado şi cursurile pe instrumente derivate la Center for Central Banking Studies din Londra.
Lucian Croitoru a candidat, în mai 2009, pentru un loc în Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti, la propunerea reprezentanţilor Bursei, însă nu a reuşit să câştige.
În septembrie 2009, Lucian Croitoru a fost susţinut de PD-L pentru postul de viceguvernator al BNR, dar candidatura sa a fost respinsă de Parlament, fiind preferat liberalul Bogdan Olteanu.
În prezent, este consilier pe probleme de politică monetară al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.
A fost logodit cu Lăcrămioara Isărescu, fiica guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.
În 23 septembrie 2009, Croitoru susţinea că stabilitatea economiei ar putea fi periclitată dacă luptele politice, care se vor intensifica în următoarele 2-3 luni, vor fi concentrate pe politica fiscală, însă îşi exprima speranţa că nu se va ajunge la această situaţie, având în vedere că FMI nu acceptă abateri de la prevederile acordului încheiat cu ţara noastră.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro