Mergi la conţinutul principal

Luceafăr în Gerar

Vineri, 15 ianuarie 2016, de la ora 17.30, la Casa de Cultură a Municipiului Brăila va avea loc un eveniment cultural în memoria lui Mihai Eminescu, marele poet romantic, geniu al lirismului românesc, de la a cărui naştere se împlinesc 166 de ani.

În cadrul manifestării, actorul Florin Chirpac va recita din creaţia marelui poet, iar profesorul Viorel Mortu va susţine o alocuţiune cu tema „Eminescu altfel". Tabloul artistic al evenimentului va fi întregit cu momente de muzică folk, nuanţând romantismul liric, pe versuri alese din opera poetului. Interpretarea va fi asigurată de grupul folk „Luna", format din Bianca Chiburţă şi Leonard Dafinoiu, coordonaţi de profesorul Dumitru Popescu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro