Mergi la conţinutul principal

LPS Brăila s-a calificat în semifinalele Campionatului Naţional de handbal pentru junioare IV

La finalul săptămânii trecute echipa de handbal junioare IV de la LPS Brăila s-a clasat pe locul al doilea, din zece formaţii aliniate la startul turneului pe regiune de la Brăila şi s-a calificat în semifinalele Campionatului Naţional.
Vineri, handbalistele pregătite de Viorel Alexandru şi Cristian Preda au obţinut două succese categorice. Dimineaţă, LPS Brăila s-a impus cu 21-7 în partida cu LPS Buzău, Laura Surdu cu 5 goluri şi Ioana Conţu cu 4 au fost principalele marcatoare ale gazdelor, iar după-amiază a dispus cu 28-8 de Axiopolis Cernavodă. În acest al doilea joc, brăilencele au condus cu 14-1 în minutul 14 şi aveau deja asigurată victoria, principalele realizatoare fiind Cristina Surdu cu 5 goluri, Spânu, Conţu, L. Surdu, cu câte trei reuşite fiecare. Sâmbătă dimineaţă brăilencele au stat, iar după-amiază au bifat a treia victorie consecutivă, 25-13, în partida cu LPS Focşani. Cu 7 reuşite Ioana Conţu a fost principala marcatoare a gazdelor, ea fiind secondată în acest clasament, de Anamaria Cazan cu 4 goluri înscrise. După aceste trei succese consecutive, LPS Brăila era deja calificată la turneul semifinal. Mai aveau asigurate biletele pentru penultimul act al competiţiei, colega de grupă, Danubius Galaţi precum şi primele două clasate din grupa A, United Galaţi şi Art Galaţi.
Duminică dimineaţă, LPS Brăila s-a impus cu 19-14 în jocul cu Danubius Galaţi şi a câştigat grupa A. În meciul pentru primele două locuri s-au întâlnit United Galaţi şi LPS Brăila. După o partidă spectaculoasă gălăţencele s-au impus cu 20-16.
Pentru echipa brăileană au marcat Anamaria Cazan 8 goluri, Conţu 5, Hodiş 1, L. Surdu 1, Sava 1. Turneul semifinal se va desfăşura pe 15 şi 16 mai la Oneşti sau la Iaşi.
"Pe noi ne interesează un singur lucru, ca fetele să joace cât mai mult şi să capete experienţă, să rămână la handbal iar mai târziu să reprezinte soluţii pentru echipa de senioare", a declarat profesorul Cristian Preda.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro