Mergi la conţinutul principal

Locomotivă de istorie, în Gara Brăila

Zeci de copiii, de la două şcoli din municipiu, au avut parte ieri de un cadou deosebit, cu ocazia Zilei Copilului. Cei mici au fost invitaţi în Gara Brăila - Poliţiştii de la Secţia Regională Transporturi Galaţi - Biroul Judeţean Transporturi Feroviare Brăila fiind cei care i-au întâmpinat cu surprize. În primul rând, micuţii au avut parte de o călătorie cu trenul, până la Ianca, apoi s-au întors în municipiu, cu maşinile de poliţie, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. Un alt eveniment deosebit, care a avut loc tot în Gara Brăila, a fost prezentarea unei locomotive de istorie, din anul 1930, care se va "odihni" pe şinele de cale ferată de la Brăila, fiind un simbol al circulaţiei feroviare. La eveniment a fost prezent şeful Secţiei Regionale Transporturi Galaţi, cms. şef. Petrică Hahui, care a precizat că poliţiştii au vrut să facă un cadou copiilor, ei fiind foarte încântaţi de plimbarea cu trenul, mai ales că unii nici măcar nu urcaseră vreodată într-un astfel de vehicul.
După ce au mers cu trenul până la Ianca, cei mici au revenit în Gara Brăila unde le-a fost prezentată o locomotivă de patrimoniu, care va fi amplasată inaugural într-un parc din apropierea gării.
Nu au lipsit din peisaj nici câinii poliţişti, un câine de urmă şi "vedeta" Rex, cel care i-a prins pe criminalii de la Gradiştea. "Am început acest eveniment printr-un drum cu trenul de călători, de la Brăila către Ianca, cu 50 de elevi, de la şcoala nr. 6 şi şcoala nr. 4, am făcut activităţi obişnuite, legitimare de persoane, identificarea unor persoane care nu au acte de identitate asupra lor, iar de la Ianca ne-am întors cu maşinile Poliţiei Transporturi şi Poliţiei Judeţene Brăila", a declarat cms. şef Hahui. Acesta a făcut apoi o scurtă prezentare a activităţii poliţiei Transporturi, în vizor fiind infracţiunile comise pe calea feroviară, dar şi în zona transportului pe apă, mai ales că Fluviul Dunărea tranzitează zona noastră, fiind monitorizată activitatea din 4 judeţe (Galaţi, Brăila, Buzău şi Vrancea). Cele mai multe infracţiuni sunt însă pe zona transportului feroviar, respectiv 70%, celelalte fiind în sectorul naval, o problemă cu care se confruntă poliţiştii pe calea apei, fiind braconajul piscicol.

Locomotiva de patrimoniu, o dorinţă mai veche a autorităţilor

Primarul Aurel Simionescu nu a lipsit de la eveniment, el fiind încântat de faptul că elevii au primit un cadou de Ziua Copilului, din partea Poliţiei Transporturi, chiar dacă a fost cu o zi după data de 1 iunie. "Este un cadou pentru ziua de 1 iunie, este bine şi dacă vine pe 2 iunie. Al doilea lucru este legat de locomotivă, este o dorinţă mai veche ne-a noastră. (...) Este o locomotivă fabricată undeva în anii 30, pe care noi o vom expune în partea dreaptă pe un spaţiu amenajat, într-un timp foarte scurt. Vrem să ne întoarcem undeva la trecut, în trecutul Brăilei, pentru că gara a fost întotdeauna un element important în viaţa urbei, să ne aducem aminte cum se circula pe celea ferată, în România şi în Brăila, şi când va trece o altă locomotivă pe calea ferată, să vedem cum se circulă astăzi", a declarat primarul. În final, micuţii, bucuroşi peste măsură de cadoul special primit de ziua lor, au primit baloane şi dulciuri.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro